Politică

Tokes, reclamat de Noua Dreaptă pentru afirmaţia vizând protectoratul Transilvaniei

Europarlamentarul Laszlo Tokes a fost reclamat de Noua Dreaptă pentru declaraţiile din vară, când i-a cerut premierului Viktor Orban un sistem de cooperare prin care să ofere "protectorat" Transilvaniei, el fiind citat pentru joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Laszlo Tokes a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a fost citat, pentru aceeaşi zi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat ca făptuitor, într-un dosar în care este cercetat pentru trădare, în urma unei reclamaţii formulate de Asociaţia Noua Dreaptă.

"Am primit citaţia pe 3 decembrie, într-un dosar care a fost iniţiat în septembrie şi despre care nu ştiu nimic. Am aflat că s-a depus o plângere de către Asociaţia Noua Dreaptă, pentru trădare. Mai multe nu ştiu”, a spus Tőkés, citat de Mediafax.


Acesta a adăugat că a solicitat, prin avocat, procurorilor, să stabilească un nou termen pentru audierea sa.

"Avocatul meu a transmis, prin fax, o cerere pentru amânare şi aşteptăm să primim răspuns", a afirmat europarlamentarul.


Tőkés a mai declarat că acesta nu este primul dosar în care este acuzat de trădare. "Am avut vreo cinci dosare pentru trădare, în ultimii ani, însă în toate s-a dispus neînceperea urmăririi penale”, a spus László Tőkés.

Preşedintele Asociaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a declarat, joi, că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva lui László Tőkés "pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, după declaraţiile acestuia făcute în vară, în prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban, în care a cerut protectoratul Ungariei pentru Transilvania”.


"Mi s-a părut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trădare. Aşteptăm să fim informaţi despre mersul cercetărilor în acest dosar. Tőkés trebuie să dea socoteală faţă de declaraţiile făcute”, a spus Ionescu.

În 27 iulie, europarlamentarul László Tőkés i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".


În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".


Pe de altă parte, europarlamentarul a apreciat drept "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă". El a susţinut că în data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.

În noiembrie, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului Laszlo Tokes, iar şeful statului a afirmat că aşteaptă raportului Consiliul înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.

După şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" la care s-a propus să i se retragă distincţia, europarlamentarul Tokes Laszlo a afirmat că i se pare necesar să repete solicitarea ca Ungaria să fie "un stat garant" pentru comunitatea maghiară, alături de Uniunea Europeană.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie. Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, "în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste".

Ultimele Stiri
abonare newsletter