Politică

PPMT: Nu ne lăsăm până nu ne atingem scopul - o regiune autonomă a Ţinutului Secuiesc

Preşedintele PPMT, Toro Tibor, spune că maghiarii din România "nu se vor lăsa până când nu îşi vor atinge scopul, de obţinere a regiunii autonome a Ţinutului Secuiesc", urmând să recurgă chiar la "forme democratice de nesupunere civică", dacă autorităţile române neglijează comunitatea maghiară.

Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj, că această cauză a autonomiei Ţinutului Secuiesc nu este ceva izolat şi nu este doar "jucăria politică a unor politicieni", ci are un sprijin popular în zonă, potrivit Mediafax.

"Marele Marş al Secuilor a arătat că această cauză a autonomiei Ţinutului Secuiesc nu este ceva izolat şi nu este doar jucăria politică a unor politicieni, ci are un sprijin popular în zonă. Am dat un răspuns hotărât: dorim toţi secuii, locuitori ai zonei, ca Ţinutul Secuiesc să fie o regiune administrativă autonomă, să primească un statut special. Nu ne lăsăm până nu ne atingem scopul, de a forma o regiune autonomă a Ţinutului Secuiesc. Am transmis, prin acest marş, şi un mesaj Guvernului de la Bucureşti, că suntem deschişi la dialog şi considerăm că această construcţie de autonomie este vitală pentru viitorul comunităţii noastre. Vom continua astfel de mişcări până la forme democratice de nesupunere civică, unealta unei comunităţi care nu este ascultată şi este neglijată de autorităţi", a spus Toro.


Potrivit acestuia, comunitatea maghiară "nu are un plan privind acţiunile de nesupunere civică", dar printre acestea s-ar putea număra blocarea unor drumuri sau refuzul de a plăti impozite cu care maghiarii nu sunt de acord.

"Sper să nu fie nevoie să uzăm de ele, ar fi mult mai ieftin să purtăm un dialog cu Guvernul, dar cred că sunt forme democratice, fără violenţă, de a atrage atenţia asupra unei nedreptăţi", a subliniat liderul PPMT.


"Marele marş al secuilor" s-a desfăşurat, duminică, între localităţile Chichiş şi Breţcu din judeţul Covasna, iar potrivit Prefecturii, Poliţiei, Jandarmeriei şi ISU Covasna, la manifestare au participat aproximativ 15.000 de persoane. Organizatorii manifestării au susţinut, însă, că au fost prezente peste 100.000 de persoane.

abonare newsletter