monitorulcj.ro Menu

Politică

Boc: USL încearcă să cumpere Justiţia cu legi în Parlament

Intenţia lui Crin Antonescu de a iniţia un proiect de lege pentru amnistia aleşilor locali declaraţi incompatibili de ANI este dur criticată de fostul prim-ministru, Emil Boc.

Fostul premier Emil Boc afirmă că intenţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu de a iniţia un proiect de lege pentru amnistia aleşilor locali declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) este dovada că USL vrea să cumpere Justiţia cu legi în Parlament. “Este tactica USL-ului şi respectul pe care îl au faţă de justiţie. Dacă nu pot să o influenţeze atunci o cumpără cu legi. Nu se poate aşa ceva într-un stat de drept”, a spus fostul premier. Emil Boc a adăugat că iniţierea unui astfel de proiect ar transmite semnale greşite atât în ţară cât şi în străinătate. “Legea nu este făcută pentru a fi cumpărată şi negociată de politicieni. Din punctul meu de vedere este o gravă eroare şi un semnal extrem de prost pe care îl transmitem Justiţiei, organismelor europene, acelora care ne monitorizează prin mecanismul de cooperare şi verificare pe Justiţie, că această ţară degeaba a ajuns la un mecanism judiciar independent care funcţionează bine, judecă echidistant că vin politicienii şi amnistiază tot ce decid judecătorii. În ce ţară din lume avem o asemenea politică? Dacă USL-ul nu a putut să mai influenţeze justiţia acum încearcă să o cumpere politic cu legi în parlament”, a declarat Emil Boc.

Crin Antonescu a declarat marţi că PNL va iniţia săptămâna viitoare un proiect de lege pentru amnistia aleşilor locali declaraţi incompatibili de către ANI. Preşedintele PNL a anunţat săptămâna trecută ca susţine ideea unei legi de amnistie în legătură cu aleşii locali în cazul cărora ANI a sesizat un conflict de interese de tip “public-public”, iar în situaţia incompatibilităţilor, un recurs în interesul legii din partea Ministerului Justiţiei. 

Liderii din teritoriu i-au cerut lui Crin Antonescu să discute cu partenerii din USL şi să găsească o soluţie privind situaţia preşedinţilor de consilii judeţene şi a primarilor aflaţi în stare de incompatibilitate din cauza prezenţei în conducerea societăţilor comerciale aflate în subordinea lor, au declarat pentru hotnews.ro surse din interiorul PNL.