Politică

Viaţa dublă a şoferului Victor Ponta: Oficial cu Duster-ul, pe ascuns cu Ferrari!

În prima sa declaraţie publică că prim-ministru al României, Victor Ponta susţinea că nu dorește să meargă „ cu una din maşinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase”. Nu a trecut de atunci decât un an şi jumătate şi şeful Guvernului pare să-şi fi schimbat radical atitudinea, cel puţin în particular, scrie pefata.ro.



După ce a renunţat pentru deplasările oficiale la maşină sa personală, o Toyota Prius hibrid, premierul a călătorit în mai multe limuzine de fabricaţie străină din flota SPP, până ce a dat o adevărată lovitură de imagine. Astfel, de ceva vreme, Victor Ponta s-a afişat la toate evenimentele oficiale doar într-un autoturism Dacia Duster, încadrat întotdeauna de alte maşini ale SPP. Decizia premierului s-a dovedit una cu impact la public, prin dublul mesaj transmis : de susţinere a economiei naţionale, dar şi o demonstraţie pe viu ca un lider social democrat ştie să facă sacrificii în perioade de criză.
În schimb, unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai premierului sunt la curent cu una din micile „plăceri nevinovate” ale lui Victor Ponta. Cunoscut împătimit al raliurilor, la care a şi participat în calitate de „copilot”, se pare că acestuia îi este greu să renunţe la marea sa pasiune. Şi, drept urmare, premierul mai are obiceiul să facă o plimbare incognito cu maşina, prin oraş, însă și-a lăsat colegii de guvernare cu gura căscată când s-a afișat la Palatul Victoria, la volanul unei adevărate bijuterii pe patru roţi.
Este vorba  de un autoturism Fiat Abarth Tributo Ferrari 659, de culoare roşie, serie limitată. Este maşina preferată a piloţilor de curse, un astfel de model conducând, în particular, şi campionii de Formula 1, Felipe Massa şi Fernando Alonso. Micuţul bolid are nevoie de doar şapte secunde pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h şi atinge o viteză maximă de 225 km/h. Preţul standard este de 40.000 euro, dar în funcţie de dotările suplimentare poate atinge şi 59.000 euro.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter