monitorulcj.ro Menu

Politică

Regionalizarea nu se mai face anul acesta!

Problema regionalizării pare să-și fi pierdut brusc urgența, atât liberalii cât și premierul acceptând că anul acesta e pierdut pentru chestiune. Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), cel care conduce comisia pentru regionalizare din acest partid, Klaus Iohannis, a declarat joi că liberalii „nu se grăbesc cu regionalizarea”, pentru că „aproape sigur că nu o facem anul acesta”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis

Întrebat fiind de corespondentul Agerpres dacă este de acord cu declaraţia premierului Victor Ponta, care a spus în urmă cu o săptămână, la Sibiu, că ia în calcul ca regionalizarea să o facă anul viitor, prim-vicepreşedintele liberal a spus că 'toată lumea e de acord că e mai bună o regionalizare cu cap, decât una pripită'.

Acesta a afirmat că România nu riscă să piardă fonduri europene dacă nu face regionalizarea anul acesta.

„Nu există un risc real, nu văd acest risc ca fiind unul real. România are regiunile de dezvoltare care au atras fondurile şi până acum. Şi dacă stăm să ne uităm unde s-au consumat fondurile europene şi unde nu, la regiunile de dezvoltare stăm foarte bine. Restul mai are de lucru. Aceste agenţii de dezvoltare pot continua gestionarea fondurilor europene, ca şi până acum. Nu e nicio problemă”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

Iohannis: Nu-i o urgență

Klaus Iohannis nu crede că regionalizarea trebuie făcută neapărat după modelul actualelor Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR).

„Nu neapărat, însă dacă nu facem în acest an regionalizarea şi aproape sigur că nu o facem, îşi pierde urgenţa şi o pierde de tot, fiindcă dacă actualele ADR-uri vor prelua gestionarea fondurilor europene, acest lucru va trebui să rămână în acea formă până prin 2022, dacă luăm varianta de n plus doi, rata bugetară plus doi ani. Şi atunci avem timp până în 2022, să tot lucrăm la regiuni şi să le formăm, să le reformulăm, în ce priveşte fondurile europene”, a arătat Klaus Iohannis.

Rămâne pentru la anul!

Premierul Victor Ponta a declarat în urmă cu o săptămână, la Sibiu, că nu se grăbeşte cu proiectul regionalizării şi că ia în calcul ca regionalizarea să se facă anul viitor, dar aceasta cu riscul să apară astfel „o mică problemă vizavi de modul de organizare a absorbţiei fondurilor europene”.

„Eu personal cred că, opinia personală este că un lucru bun nu trebuie neapărat făcut în grabă. Aşa încât, dacă nu va fi anul acesta şi va fi la anul, e o mică problemă vizavi de modul de organizare a absorbţiei fondurilor europene, dar poate că avem timp mai mult ca să ne gândim să facem proiectul de regionalizare într-adevăr pentru următorii 20-25 de ani”, a spus atunci Victor Ponta.

Victor Ponta a spus cu acest prilej că nu se va pronunţa curând în privinţa capitalelor regionale.

"Eu cred că oricum nu o să mă auziţi curând unde cred eu că trebuie să fie capitala vreunei regiuni, până nu ne lămurim, în primul rând, câte atribuţii dăm la regiuni. Din punctul meu de vedere, ca prim-ministru, cât mai multe atribuţii o să dau la regiuni, la judeţe, la oraşe, va fi mai bine. Mi se pare în continuare inacceptabil ca atât de multe lucruri să se decidă la Bucureşti", a explicat premierul.