Politică

Daniel Buda îi cere lui Victor Ponta să nu se mai amestece în actul justiţiei

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, critică faptul că premierul României, Victor Ponta, face tot felul de declarații în ceea ce privește activitatea juridică din România, încercând să direcționeze anchetele procurorilor.

Daniel Buda aminteşte faptul că recent, Ponta a lansat o serie de declarații în ceea ce privește cazul lui Omar Hayssam, acuzând Administrația Prezidențială de minciuni.

„Îl înțeleg că nu se poate debarasa de haina de procuror, dar nu pot tolera faptul că își permite să lanseze în spațiul public tot felul de acuzații fără niciun fundament și că preocupările premierului României sunt strict legate de controlul activității procurorilor, uitând de faptul că România trece printr-o criză economică, socială și politică datorită iresponsabilității actualului cabinet guvernamental. Îi solicit premierului României să nu uite că România este stat europen, să lase justiția să își facă treaba și să renunțe la a da sfaturi și a indica direcțiile de cercetare juridică. În schimb ar putea să fie mai preocupat de tot ceea ce înseamnă guvernarea României și să dea sfaturi miniștrilor din propriul cabinet“, spune Daniel Buda, într-un comunicat de presă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter