Politică

Marian Preda, președintele Mișcării Populare, avertizează: "Modificarea Constituției și regionalizarea, risc de divizare a României"

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/15/marin preda miscarea populara.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Proiectele de modificare a Constituției și regionalizarea vor duce la divizarea României, afirmă președintele Fundației Mișcarea Populară, sociologul Marian Preda.</strong></p>

"Din discuţii rezultă că există o îngrijorare majoră în rândul membrilor Fundaţiei Mişcarea Populară pentru că, în opinia noastră,  proiectele de modificare a constituţiei şi de regionalizare vor duce la divizarea României. Vom acţiona în acest sens. Membrii Fundaţiei Mişcarea Populară îşi vor face public cunoscute punctele de vedere şi vor face tot ce pot pentru a împiedica implementarea acestor proiecte care nu sunt deloc în interesul României”, a spus Marian Preda, la Alba Iulia.

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară a participat, sâmbătă, la lansarea filialei locale din judeţul Alba.


Dezbateri publice despre regionalizare, reformă, Constituție

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a anunţat, că aceasta va lansa, după constituirea mai multor filiale judeţene, dezbateri publice pe teme pe care populaţia nu este suficient consultată.

„La unele dintre aceste dezbateri din marile centre universitare va participa, aşa cum ne-a promis, şi preşedintele Traian Băsescu, ca invitat al nostru. Temele de dezbatere vor fi modificarea Constituţiei, şi aici trebuie să vedem ce se întâmplă cu rezultatele referendumului din 2009 privind Parlament unicameral şi un număr de 300 de parlamentari, regionalizarea, riscurile demografice ale României", a spus Preda.

abonare newsletter