Politică

Premierul tulbură apele în USL

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/03/marius nicaoara1.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />După doar o săptămână la Ministerul Justiţiei, de când a preluat interimatul, premierul Victor Ponta a reuşit să tulbure apele în USL. </strong></p>

 


Propunerea Laurei Codruţa Kovesi la conducerea DNA, venită din partea premierului Victor Ponta i-a scandalizat pe liberali. Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că PNL nu e de acord cu nominalizarea acesteia la DNA şi că pentru prima dată de când e USL, premierul nu i-a consultat pe liberali, ci doar le-a comunicat decizia, de care se despart fundamental, dar care nu înseamnă ruperea USL.

O reacţie a venit miercuri şi din partea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. În ultimele zile, în presa centrală s-a vehiculat informaţia potrivit căreia acesta ar fi discutat cu Crin Antonescu pe tema numirii şefilor de parchete. Informaţia a fost însă dezminţită de Voiculescu care a precizat că nu a avut nicio discuţie cu Antonescu, pe tema numirilor procurorilor şefi ai DNA şi Parchetului General.


PNL Cluj: „Este o încălcare a înţelegerilor, dar USL nu se va rupe“

Liberalii clujeni susţin, la rândul lor, că nu sunt de acord cu propunerea premierului, pentru că au fost încălcate înţelegerile din alianţă, dar pe care, pe de altă parte, acesta avea dreptul să o facă.

Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară, consideră că este vorba doar de nişte divergenţe, care nu vor duce la ruperea USL. „Nu suntem de acord cu numirea lui Kovesi la DNA, acest lucru a fost exprimat foarte clar. Dar premierul Victor Ponta avea dreptul să facă aceste numiri, pe de altă parte. Se vor urma procedurile legale, sunt divergenţe care se vor stinge. Nu este vorba de o scindare sau rupere“, a spus Nicoară.


Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, consideră, la rândul său, că este vorba de o încălcare a înţelegerii pe care au avut-o, încă de la început, reprezentanţii USL. „Din punctul meu de vedere, este o încălcare a înţelegerii pe care am avut-o în alianţă. Nu este corect să propui la DNA o persoană pe care ai blamat-o de atâtea ori. Dar nu se va ajunge la ruperea USL, sunt divergenţe care vor fi rezolvate.“, a spus Uioreanu.

Gurzău: „Pare a fi scenariul unei piese de teatru“

Reprezentanţii Opoziţiei de la Cluj consideră, pe de altă parte, că, „de trei zile Ponta a zis una, și a făcut alta“. „Pe actul arătat pe televiziuni apare data de azi ca dată de ieșire, însă s-a văzut clar că acest act a fost întocmit pe data de 2 aprilie. Deci ceea ce s-a știut ieri cu privire la propuneri era corect, asta întărește scenariul unei piese de teatru jucate în fața națiunii. În plus, să nu uităm că domnul Victor Viorel Ponta a trimis către CSM propuneri și pentru celelalte posturi vacante de procurori. Iar pe listă îi vedem, lăfăindu-se la loc de cinste pe domnii Tiberiu Nițu ca Procuror General și pe Bogdan Licu fost membru CSM în mandatul 2004-2010, ca și procuror șef adjunct“, a spus deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău. În opinia lui Gurzău, Ponta „își pune în cap“ Comisia Europeană, care a cerut în mod expres o procedură transparentă şi, totodată, „îşi pune în cap“ și co-echipierul de Uniune Social Liberală, Alianța PNL-PC, „care degeaba mai vrea să-și pună acum un ministru la Justiție“. „Legal, avizul CSM este obligatoriu sub aspectul existenței. Este facultativ doar sub aspectul oportunității deciziei: președintele Traian Băsescu poate ține cont de avizul CSM sau nu. Rog a se consulta din Legea 303/2004 Art. 54 paragraful 1 și Regulamentul privind transferal și detașarea judecătorilor și procurorilor din 09.03.2006, articolul 211. De abia de aici, de la avizul CSM, se complică lucrurile: cu excepția domnului Nițu, pentru care a existat un aviz negativ, pentru toți ceilalți nu există acum un aviz al CSM“, mai spune deputatul.


Boc: „Justiţia nu trebuie coborâtă în mocirla politică“

Fostul premier Emil Boc a declarat, la rândul său, că partidele politice nu trebuie să se amestece în numirea de procurori generali şi şefi la DNA. Boc a subliniat că în procesul de desemnare a şefilor parchetelor trebuie respectate autorităţile abilitate care au competenţe în numire şi desemnare, adică ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele României. „Ar fi bine ca birourile politice ale partidelor să nu se amestece în aceste demersuri care ţin de justiţie şi de prerogativele constituţionale şi legale. Cu cât fiecare îşi va respecta competenţele pe care le are cu atât va fi mai bine pentru justiţie şi pentru România. Politicienii să mai lase discuţiile din birourile lor de la partid cu privire la justiţie şi să se ocupe de alte probleme pentru că au destule care să vizeze locurile de muncă, investiţiile şi să lase justiţia să funcţioneze în continuare într-o manieră independentă”, a declarat Boc. Potrivit fostului prim-ministru, este inadmisibil ca birourile politice să discute despre numiri de procurori generali şi procurori DNA, la fel ca în 2004 în timpul PSD-ului.

Mate Andras: „Nu ne dorim o criză politică…“

Liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, consideră că dicuţiile sunt, în acest moment, politizate. Mai mult, atrage atenţia acesta, dacă tensiunile în USL se accentuează, românii vor trebui să suporte consecinţele. „Cred că sunt politizate aceste discuţii, şi nu este cazul pentru că nu sunt funcţii politice, acestea despre care vorbim. Altele ar trebui să fie criteriile, în privinţa propunerilor, corectitudinea de exemplu, ar trebui să fie unul dintre acestea. Cred că dacă vor continua aşa, cei din USL, vor fi probleme, mult mai serioase, mai încolo, iar o criză politică nu ne lipseşte acum…“, a spus Mate Andras.


O săptămână cu Ponta la Justiţie

Vă reamintim, discuţiile dintre Antonescu şi Ponta au apărut încă de la sfârşitul săptămânii trecute, după ce premierul Ponta a preluat interimatul la Justiţie. Duminică seara, Crin Antonescu declara că el şi partidul său se vor opune unei asemenea numiri. Mai mult, Antonescu a sugerat că o decizie în acest sens a premierului ar putea pune în discuţie existenţa în continuare a USL. Marţi, premierul a anunţat că propunerile pentru funcţiile de procuror general şi şef al DNA vor fi făcute de viitorul ministru al Justiţiei. Miercuri dimineaţă, însă, a fost anunţată propunerea transmisă de Ponta la CSM, şi anume Kovesi şef la DNA.

 


 

Citeşte şi:

Antonescu: Noul ministru al Justiţiei cred că va putea să retragă propunerile de procurori şefi

 


 

abonare newsletter