Politică

Băsescu tot pe Boc l-ar vrea, în fruntea PDL

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/14/desc 02-15.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Prezent joi, la Cluj-Napoca, într-o vizită neoficială la primărie, preşedintele Traian Băsescu a criticat „mediocritatea“ din PDL şi a susţinut că după Convenţia din 23 martie se aşteaptă la un PDL „revitalizat“. </strong></p>

„Este nevoie de un PDL revitalizat, care să fie alternativa, pentru că aşa cum merge acum mă tem că se îndreaptă spre zona marginală a politicului. Partidul are nevoie de un lider care să îl tracteze. În momentul de faţă, PDL nu depăşeşte mediocitatea. Este nevoie de forţă într-un partid, de un politician, doi, trei care să fie peste mediocitate“, a spus preşedintele. Mai mult, în opinia lui Băsescu, PDL nu are, cel puţin în momentul de faţă un lider care să candideze pentru funcţia de preşedinte, la alegerile din 2014.


Dintre Blaga şi Udrea, l-ar alege pe …Boc

Întrebat de jurnalişti cine ar fi mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al PDL - dintre Vasile Blaga şi Elena Udrea - şeful statului a răspuns râzând - Emil Boc. De altfel, despre Boc, preşedintele a amintit faptul „că a reuşit un lucru extraordinar“, prin câştigarea mandatului de primar al municipiului Cluj-Napoca, în perioada în care PDL nu era foarte iubit în Bucureşti. „Când şi eu şi Elena Udrea eram bătuţi cu pietre la Bucureşti, el a venit la Cluj şi a câştigat mandatul de primar. A fost un lucru extraordinar şi pentru mine“, a spus şeful statului.

PDL caută lider

Miercuri şi liderul PDL, Vasile Blaga s-a aflat la Cluj-Napoca, tot într-o vizită „de taină“, unde s-a întâlnit, la rândul său, cu primarul Emil Boc. La începutul săptămânii, atât Vasile Blaga, cât şi Elena Udrea şi-au anunţat intenţia de a candida pentru şefia partidului, la Convenţia PDL din 23 martie. Tot atunci, democrat liberalii de la Cluj au declarat că la alegerile din martie este nevoie de competiţie, şi că în acest context vor susţine mai multe candidaturi. De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, voci din PDL au susţinut că Emil Boc ar trebui să se reîntoarcă la şefia partidului. Acesta a precizat, în schimb, că este şi va rămâne „un pedelist pur sânge" şi că se va implica în susţinerea partidului, însă nu intenţionează să candideze la şefia acestuia, preocuparea sa de bază rămânând Primăria Cluj-Napoca.


Preşedintele Traian Basescu s-a aflat, joi, la Mănăstirea Rohia din Maramureş, unde i-a adus un omagiu lui Serafim Man, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt. Ulterior a efectuat o scurtă vizită neoficială, la Primăria municipiului Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu primarul Emil Boc şi cu liderul PDL Cluj, Daniel Buda.

„Mă rog la Dumnezeu ca Ponta să cheltuie banii pe care i-am adus eu“

Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri şi la discuţiile pe care le-a avut, în ultima săptămână, cu premierul Victor Ponta, pe tema bugetului de la UE. „Eu mă rog la Dumnezeu ca premierul să cheltuiască banii pe care eu i-am adus şi dacă reuşeşte înseamnă că a făcut şi el o treabă bună. Dar până una alta, el are de mişcat pe ăştia care sunt îngheţaţi de când a venit la guvernare", a spus Traian Băsescu.


 


Citeşte şi:


 

VIDEO: Băsescu a sosit la Cluj! VEZI ce declaraţii a făcut


Băsescu nu îi susţine pe Blaga şi pe Udrea, ci pe Emil Boc - VEZI VIDEO

Băsescu: PDL nu are acum un candidat la prezidenţiale

Băsescu: E nevoie de un PDL revitalizat

Traian Băsescu despre fostul stareţ Serafim Man: Lăsaţi-l acolo unde e, în sufletul meu

Băsescu: E boală grea regionalizarea, deocamdată sunt doar POVEŞTI

Băsescu, întrebat despre ce a discutat cu Boc la Primărie: de-ale Primăriei

Cristian Preda: Băsescu aşteaptă şi el a treia variantă la şefia PDL. Boc, unul dintre puţinii oameni de succes

 


abonare newsletter