Politică

Aleşii îşi păstrează superimunitatea

<p style="text-align: left;"><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/11/parlament.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Statutul parlamentarilor a fost adoptat miercuri, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 298 de voturi „pentru", 101 voturi „împotrivă" şi 36 de abţineri. Una dintre modificările aduse este şi majorarea termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate, de la 15 la 45 de zile.

Aceasta este, de altfel, una dintre cele mai interesante modificări aduse statutului parlamentarilor. Cei de la putere susţin că o asemenea prelungire a termenului de depunere a contestaţiilor de către senatori şi deputaţi cu privire la deciziile de incompatibilitate emise de ANI, reprezintă o protecţie suplimentară care pune capăt unor abuzuri.


Tratament preferenţial pentru parlamentari

Opoziţia atrage în schimb, atenţia asupra faptului că această modificare aduce un tratament preferenţial. Aceasta pentru că alte categorii - funcţionari publici, primari sau alţi demnitari - nu au la dispoziţie decât 15 zile pentru a contesta o decizie ANI. Astfel, miercuri, PDL s-a opus adoptării acestei modificări, senatorul Cristian Rădulescu precizând că în acest fel se introduce un termen de 45 de zile, care face o diferenţă faţă de termenul de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă pentru toţi cetăţenii şi creează o diferenţiere între parlamentari şi ceilalţi cetăţeni.

Gurzău: „Şi-au făcut zid în faţa justiţiei“

Alţi democrat liberali au subliniat însă că, de fapt, intenţia USL este aceea de a diminua rolul ANI, sau chiar de a o desfiinţa. „Intenţia USL este de fapt, aceea de a desfiinţa ANI, de a diminua rolul acestei instituţii. Cred că această modificare referitoare la perioada de contestare a incompatibilităţii, este primul pas înspre diminiuarea rolului ANI.. Prin acest statut, în general, cei de la USL nu fac decât să-şi construiască un zid în jurul lor, pentru a se apăra de justiţie“, a declarat deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzău, pentru Monitorul de Cluj.


Statutul parlamentarului ajunge la CCR

Mai mult, democrat liberalii au anunţat că vor să conteste Statutul la CCR. Tot miercuri, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că PDL a luat această decizie deoarece în opinia democrat liberalilor Statutul votat în plenul reunit are „mari defecte" de constituţionalitate. „Grupurile reunite unde se află şi reprezentanţii parlamentari ai FC am decis contestarea la CCR a legii privind statutul parlamentarilor, textul este în momentul acesta în elaborare şi va avea contribuţii atât de la PDL cât şi de la FC", a spus Ungureanu.

abonare newsletter