Politică

INTERVIU Mihai Szeplekan: Liberalii clujeni se pregătesc de alegeri la municipiu

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/12/mihai szeplekan.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Organizaţia PNL Cluj-Napoca este sub interimat de mai bine de doi ani. Voci din PNL au susţinut, în repetate rânduri că aceasta a fost doar o masă de manevră de care unii dintre liberali s-au folosit, pentru putere. </strong></p>

 


Lupta pentru putere în rândul liberalilor clujeni pare tot mai încrâncenată. Ca şi cum certurile de până acum nu ar fi fost de ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a renunţat la funcţiile pe care le deţinea în organizaţia judeţeană a partidului. El va păstra, în schimb, interimatul la muncipiu. Unii liberali clujeni au susţinut că gestul lui Uioreanu este doar un joc politic pentru că de fapt, acesta şi-ar dori şefia PNL Cluj.

În toiul disputelor din partid, unul dintre posibilii candidaţi la conducerea organizaţiei municipale, la alegerile din 2 martie, Mihai Szeplekan, atrage atenţia asupra faptului că atât la nivelul acesteia, cât şi la nivelul organizaţiei judeţene este nevoie de „o remaniere“. În opinia vicepreşedintelui PNL Cluj, „expiraţii politic şi sătuii“ trebuie să lase loc tinerilor care vor „să construiască“ în PNL. „Nu sunt în nicio tabără, nici în tabăra Nicoară, nici în tabăra Uioreanu. Nu voi susţine pe niciunul din cei doi, nici nu voi interveni între ei în vreun fel. Cred, în primul rând că trebuie făcută o remaniere, asemenea remanierii guvernamentale“, subliniază Szeplekan.


Rep: De ce îţi doreşti să candidezi la şefia PNL Cluj-Napoca, la alegerile din 2 martie?

Mihai Szeplekan: Am fost contactat de colegii din Organizaţia de Tineret şi din cea de Femei, dar şi de simpli membri, oameni care cred că este necesară o schimbare de generaţii la nivel judeţean şi municipal al PNL. Mă onorează faptul că aceşti oameni cred în mine, dar nu am luat încă o hotărâre fermă. O decizie se poate lua, conform statutului, până înainte cu 48 de ore de alegeri. 99% din munca mea este pentru administraţia judeţeană, fiind şi la al doilea mandat de consilier judeţean. Acum lucrurile sunt nesigure, repet, până înainte cu două zile de 2 martie, nimic nu e sigur şi totul e posibil. Dacă nu voi candida la funcţia de preşedinte al PNL Cluj-Napoca, voi face o analiză a celor care candidează şi voi susţine candidatul pe care îl consider eu cel mai bun.


Rep: De ce a fost interimat atâta timp la organizaţia municipală?

Mihai Szeplekan: Aşa este, de doi ani jumătate este interimat, consider că organizaţia municipală a fost o masă de manevră şi de interes pentru unii din conducerea partidului, pentru a-şi rezolve ei lista de consilieri locali sau candidaturile la anumite funcţii locale şi la parlamentare, practic, au deţinut controlul prin acest interimat. Eu cred că PNL Cluj a avut numai de pierdut prin acest lucru. Nu vreau să dau nume acum, voi spune la momentul oportun. Faptul că am pierdut Primăria Cluj-Napoca se datorează în proporţie de cel puţin 40% tocmai acestui interimat de la organizaţia municipală, eu asta consider. Îmi doresc ca din 2 martie, de după alegeri, dacă până acum a fost masa de manevră a unora, PNL Cluj-Napoca să nu devină masa de manevra a altora...


Rep: Acum sunt foarte multe neînţelegeri, orgolii în PNL Cluj. Cum s-a ajuns aici?

Mihai Szeplekan: Suntem rupţi în două vizibil, dar poate în mai multe... Sunt prea multe orgolii, prea mulţi care au deja o vârstă şi sunt trecuţi şi expiraţi politic, deţin prea multe funcţii. Ar trebui să lase şi pe alţii să muncească. Dar cum am am spus şi în alte rânduri, puterea nu se dă, puterea se ia. Aşa ca aşteptăm alegeri la municipiu, la judeţ, iar cei mai buni vor câştiga. De data asta cred că oamenii nu se vor mai lăsa minţiţi, cum s-a întâmplat până acuma, în PNL, cand oamenii nu au avut tupeu să spună ce doresc, sau li s-au impus prin forţă, prin ameninţare, anumite lucuri. Până la urmă, din cauza acestor neînţelegeri nu suntem reprezentaţi la Bucureşti, nu avem miniştri. În urma acestor neînţelegeri din PNL Cluj am ajuns să pierdem şi candidaturi de deputaţi. Vezi chiar cazul meu aici.


Rep: Cum vezi rezolvarea acestei situaţii?

Mihai Szeplekan: Cred că rezolvarea ar trebui să fie una de bun simţ, adică cei care conduc acest partid de 12 sau de 15 ani să se mai şi retragă şi să promoveze tinerii. Dar asta nu se va întâmpla, pentru că sunt foarte multe interese în joc, funcţii, interese financiare, politice. Singura rezolvare stă în aceste alegeri. Se va trage linie şi vom vedea, atât la municipiu, cât şi la judeţ.

abonare newsletter