Politică

Buda cere guvernului să se poziţioneze de partea cetăţenilor şi să nu facă „jocul bancherilor“

<p><strong>Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că recenta decizie a Guvernului Ponta de a nu pune în aplicare legea care ar fi putut conduce la eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit, aduce atingere drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

„Parlamentarii USL nu ar trebui să uite de dezbaterile interminabile din cadrul Comisiei Juridice în vederea introducerii în Noul Cod de procedură civilă a acestei posibilităţi legale de eliminare a clauzelor abuzive. Le reamintesc faptul că, potrivit noilor prevederi, orice clauză dintr-un contract de creditare declarată drept abuzivă de o instanţă de judecată naţională, putea fi eliminată din toate contractele, iar instituţia va trebui să returneze clienţilor săi toate sumele încasate în baza acelei clauze. Din păcate, toate eforturile şi munca depusă spre binele cetăţenilor se pare că a fost în zadar. Această decizie nu face decât să îi împovăreze şi mai mult pe cetăţeni, punându-i efectiv în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele bancare dublate ca urmare a acestei decizii“, a declarat Daniel Buda, într-un comunicat de presă.


Liderul PDL Cluj mai atrage atenţia asupra faptului că „acest joc murdar şi mişelesc al celor care sunt în fruntea Guvernului este caracteristic statelor comuniste“, iar în aceste condiţii, în care interesele personale sau de partid sunt puse înaintea intereselor cetăţenilor, legitimitatea guvernanţilor este „zero“. „Le atrag atenţia public membrilor Guvernului să renunţe la jocurile politicianiste şi demagogice şi să se poziţioneze de partea cetăţenilor în această problemă pentru a nu face jocul bancherilor. Le solicit acestora să nu modifice Codul de Procedură Civilă şi să renunţe la acest proiect legislativ care nu vine în sprijinul cetăţenilor“, a mai spus Buda.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter