Politică

Irimie: “Dacă nu veneam la conservatori acum treceam la independenţi!”

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/28/conf.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px; border: 0px none;" />Mircea Irimie spune că a plecat din PDL din cauza primarului Tudor Ştefănie, pe motiv că nu a avut libertate de exprimare şi că actualul preşedinte al democrat liberalilor turdeni i-ar fi îngrădit evoluţia politică. </strong></p>

 


Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă de parlamentarul turdean, el a oferit câteva explicaţii privind schimbarea macazului politic, în contextul în care acesta a trecut la începutul săptămânii la Partidul Conservator, lăsând în urmă PDL, în favoarea unui partid mai puternic, după cum afirmă chiar Irimie.

La eveniment au fost prezenţi actualul preşedinte al PC Turda, Dorel Corpodean, Avram Gal -secretar de stat în cadrul Ministerului Românilor de Pretutindeni, reprezentanţi ai organizaţiei judeţene a PC şi parlamentarii Mircea Irimie şI Ioan Moldovan, proaspăt înregimentaţi în formaţiunea politică.


"Am păşit împreună cu colegul meu, domnul Moldovan în partidul conservator, unde am găsit o familie. Putem face lucruri bune împreună, să nu uităm că PC are două ministere puternice, agricultura şi turismul, intenţionăm să ne folosim de acest lucru pentru a atrage investiţi la Turda şi Câmpia Turzii. Am părăsit PDL pentru că am avut motive întemeiate s-o fac, nu am fost susţinut aşa cum trebuie în campanie. Cei care acum strigă TRĂDARE sunt exact cei care nu m-au susţinut financiar în perioada electorală.  S-a spus demult că organizaţia locală trebuie revigorată, trebuie să vină un suflu tânăr, dar nu s-a făcut nimic", a declarat Irimie, care a completat că dacă nu se înscria în Partidul Conservator ar fi rămas ca şi "independent".

Irimie vrea să aducă 20 de miliarde pentru spitalul din Turda

Deputatul PC, Mircea Irimie a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că doreşte să atragă la Turda 20 de miliarde de lei vechi pentru recompartimentarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de campare la spitalul municipal.


Politicianul va înainta Parlamentului în şedinţa din această săptămână propunerea, iar dacă primeşte girul colegilor de breaslă, unitatea medicală de la Turda se va "îmbogăţi" cu o sumă considerabilă, necesară creşterii calităţii actului medical. ”Cel mai important pentru mine a fost Colegiul 8, nu ce primim noi, personal. După patru ani să te întorci şi să spui, am încercat dar nu am reuşit, efortul nu-l recunoaşte nimeni. Avem o şansă acum să relansăm investiţiile”, a mai spus Irimie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter