Politică

Ioan Oltean (PDL): Statutul parlamentarilor a consolidat imunitatea şi încurajează conflictul de interese

<p><strong>Statutul parlamentarilor a consolidat imunitatea deputaţilor şi senatorilor, acoperindu-l pe cel vechi cu "o spoială", a afirmat marţi deputatul PDL Ioan Oltean, după adoptarea de plenul Camerelor reunite ale Parlamentului a proiectului de lege privind statutul deputaţilor şi senatorilor.


"Am sentimentul că astăzi ne-am aflat cu toţii într-un cabinet uriaş de cosmetică, în care o cosmeticiană babană, numită 'Puterea', a încercat să înfrumuseţeze corpul unui act normativ extrem de important - Statutul parlamentarilor. Din păcate, operaţia nu a reuşit, părţile principale ale actului normativ care astăzi ar fi trebuit îmbunătăţit în mod simţitor au fost acoperite doar cu un strat de spoială. Imunitatea a fost consolidată, conflictul de interese încurajat. Dacă vă închipuiţi că un parlamentar care este surprins printr-o hotărâre judecătorească definitivă că se află în conflict de interese va avea vreo teamă în a se păzi, ştiind că singura sancţiune împotriva lui e un act de natura administrativă, ne înşelăm amarnic", a spus Ioan Oltean, în plenul Camerelor reunite.

El a argumentat că imunitatea parlamentară este consolidată pentru că se cere "în mod imperativ" ministrului Justiţiei să prezinte şi motive, în felul acesta "Parlamentul fiind transformat într-o instanţă de judecată capabilă, împuternicită, mandatată prin această lege să analizeze vinovăţia unui parlamentar".

"Pentru aceste motive principale, grupul parlamentar al PDL a votat împotrivă şi credem, aşa câţi suntem noi (...), că trebuie să regândim şi această lege, s-o aşezăm în parametrii pe care îi doreşte şi opinia publică, să punem şi Parlamentul şi parlamentarul pe picior de egalitate în ceea ce priveşte posiblitatea justiţiei de a interveni când acesta greşeşte. (...) Sper să fie un început de bun augur pentru toţi cei care se raportează la realităţile acestei ţări. PDL va fi întotdeauna extrem de vigilent şi nu va avea nicio reţinere în a-şi exprima critica împotriva acestei puteri", a mai spus deputatul PDL.


 

abonare newsletter