Politică

Diaconescu: „Nu a existat absolut nicio discuţie legată de candidatura mea la Preşedinţie“

<p><strong>Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, luni, agenţiei Mediafax, că nu a avut „absolut nicio discuţie" cu preşedintele Traian Băsescu sau cu reprezentanţi ai partidelor din ARD referitoare la posibila sa participare într-un scrutin prezidenţial. </strong></p>

 


„Referitor la o serie de afirmaţii apărute recent în presă, fac precizarea că, nu a existat absolut nicio discuţie cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu sau vreun partid al alianţei A.R.D., în legătură cu o posibilă participare a mea într-o cursă prezidenţială", a declarat, pentru Mediafax, consilierul prezidenţial. El a mai precizat că îşi va continua activitatea în Administraţia Prezidenţială.

Fost ministru de Externe şi al Justiţiei, Cristian Diaconescu, este consilier prezidenţial coordonator, şef al Cancelariei prezidenţiale din mai 2012. Mai multe site-uri si posturi TV au relatat la sfârşitul săptămânii trecute, citând surse din PDL, că fostul ministru de Externe ar fi un viitor candidat la preşedinţie „agreat" atât de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de o parte din PDL şi că acesta ar urma să ocupe un loc în conducerea PDL sau în cea a unei grupări a forţelor de dreapta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter