Politică

Inaugurarea bazinului de înot de la Turda a fost amânată

<p><strong>Primarul Tudor Ştefănie a declarat că deşi iniţial era anunţată inaugurarea bazinului de înot înainte de Crăciun, acest lucru a fost imposibil, datorită unor etape birocratice care trebuie parcurse, până la deschiderea efectivă a investiţiei.</strong>

„Da, am declarat într-o conferinţă de presă că pe 20 decembrie vom inaugura bazinul de înot. La acea dată am avut confirmarea că recepţia investiţiei se va face în cursul lunii decembrie, dar din motive de ordin tehnic, independente de Primăria Turda, momentul a fost amânat. Eu vorbesc pe documente şi informaţii concrete, ştiţi foarte bine că mi-am respectat cuvântul şi nu am făcut declaraţii care să nu aibă bază reală. Autorizarea acestei activităţi se face cu greutate, datorită multiplelor etape birocratice ce trebuie parcurse pentru deschiderea efectivă a investiţiei. Amânarea se datorează şi faptului că, deocamdată, instalaţiile interioare nu funcţionează la capacitatea tehnică prevăzută. Vă asigur că fără implicarea colegilor mei, astăzi nu am fi vorbit de această investiţie, atât de aşteptată de turdeni şi nici de alte obiective realizate la nivelul municipiului Turda. Sunt curios când vom putea vorbi de obiective iniţiate şi finalizate cu contribuţia celor care se laudă atât de mult în ultimul timp”, a declarat primarul Ştefănie.

Realizarea bazinului de înot a fost posibilă datorită unei hotărâri din 2010, când administraţia locală a decis să se implice financiar pentru finalizarea obiectivului, după ce Compania Naţională de Investiţii nu alocase nici un ban pentru lucrările la bazinul de înot de la Turda.

Ultimele Stiri
abonare newsletter