Politică

Procurorul Oana Schmidt Hăineală este noul preşedinte al CSM

<p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/04/oana-schmidt-haineala.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, vineri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind până în prezent vicepreşedinte al instituţiei. Hăineală a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri CSM.

Hăineală este primul procuror care devine preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.


După alegerea preşedintelui CSM urmează să fie anunţate candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte. Surse din magistratură susţin că va fi doar candidatura Alinei Ghica la funcţia de vicepreşedinte al CSM.


Anul trecut, Alina Ghica şi Oana Schmidt Hăineală şi-au depus un proiect comun, însă pe parcursul anului s-a simţit faptul că vicepreşedinta Consiliului, procuroarea Hăineală, a condus mai mult decât preşedinta Ghica.


Surse din magistratură susţineau că anul acesta cele două magistrate vor să facă rocada, astfel ca Hăineală să preia conducerea, iar Ghica să-i fie vicepreşedinte.


Faptul că un procuror îşi depune candidatura pentru preşedinţia CSM în condiţiile în care acest for are în componenţă mai mulţi judecători decât procurori a generat discuţii în sistemul judiciar. Nu există vreo interdicţie prevăzută de lege cu privire la posibilitatea unui procuror de a fi preşedinte al CSM.


Oana Andrea Schmidt Hăineală a fost, din ianuarie 2012, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2011 este membru ales în CSM, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de şase ani.

În perioada 15 iulie 2010 - 6 ianuarie 2011, Hăineală a ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu grad de profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, iar din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor:

Hăineală a mai ocupat şi funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor, în perioada mai 2009 - februarie 2010, şi a fost director al Direcţiei pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi a corupţiei din Ministerul Justiţiei.

Din august 2004 până în mai 2008, Oana Andrea Schmidt Hăineală a ocupat funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, anterior fiind procuror şef al Biroului de anchete speciale magistraţi şi poliţişti Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit CV-ului, toate calificativele profesionale primite de Hăineală au fost "foarte bine".

Oana Schmidt Hăineală a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a urmat cursuri postuniversitare de drept penal şi criminologie la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, cursuri postuniversitare de management organizaţional la Universitatea din Bacău, cursuri de specializare pe tema "Studii privind securitatea naţională – Evaluarea informaţiilor" la Colegiul Galillee, Israel.

De asemenea, Hăineală a finalizat două masterate în "Ştiinţe militare şi informaţii", la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" şi în "Securitate şi apărare naţională" la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Din anul 2011, Oana Schmidt Hăineală este doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I".

Ultimele Stiri
abonare newsletter