Politică

Peste 200 de amenzi aplicate într-o zi după controale privind echiparea autovehiculelor

<p>Aproape 240 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate luni în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece, a anunţat marţi IGPR.

Potrivit Poliţiei, luni, pe şoselele din ţară, nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidentele de circulaţie.

Poliţiştii rutieri continuă activităţile preventive pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, precizează IGPR.

În această perioadă, 1.872 de poliţişti şi autospeciale cu aparatură de înregistrare video din dotare acţionează pentru asigurarea fluenţei traficului rutier, prevenirea evenimentelor rutiere şi combaterea încălcării regimului legal de viteză.

Până în prezent, în anul 2012 s-au înregistrat în total 28 zile fără accidente mortale, faţă de 10 asemenea zile, în anul 2011.

Luni s-au aplicat 238 de sancţiuni contravenţionale pentru diferite abateri de la normele rutiere.

Poliţiştii rutieri au acţionat, începând cu 5 decembrie, în filtre constituite pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece. Până în prezent, poliţiştii au aplicat 8.828 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 379 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, precum şi 33 sancţiuni contravenţionale factorilor responsabili cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece, a informat IGPR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter