Politică

Băsescu: La consultări chem partidele

<p><span style="font-size: small;"><strong>Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după alegeri va chema la consultări pentru desemnarea premierului numai partidele, dacă niciunul nu obţine mai mult de 50% din voturi, iar USL va trebui să accepte acest lucru, menţionând că problema partidelor din Uniune este încrederea reciprocă.</strong>

Întrebat dacă va chema la consultări alianţele sau partidele, Băsescu a răspuns: „Categoric partidele, pentru că în Constituţie art.103 face referire strict la partide. Iar dacă vă uitaţi în legea partidelor, definiţia pentru partide şi alianţe este diferită. Eu nu pot să încalc Constituţia, în plus ar mai avea un efect dacă aş accepta să discut cu alianţe, mai ales dacă vorbim de USL care spune că va obţine peste 50%. Nu mai am dreptul să consult celelalte partide pentru că este prevedere expresă în Constituţie că atunci când un partid obţine 51%, numai cu el se face consultarea”.


Preşedintele a argumentat că în cazul în care niciun partid nu obţine 50%, atunci toate au şansa să participe la consultări şi să facă parte din coaliţia de guvernare, iar el trebuie să asigure acest lucru.

Întrebat ce va face dacă USL va solicita ca liderii săi să vină împreună la consultări, cum s-a mai întâmplat în trecut, Băsescu a subliniat că în acest caz USL trebuie să accepte că nu mai are nicio posibilitate să fie „drăguţ” cu ei.


„În mod normal, şi eu şi ei trebuie să respectăm Constituţia. Dacă nu vor accepta, înseamnă că nu vor să vină la consultări (...) Aici trebuie să înţeleagă şi ei că nu am nicio posibilitate să fiu drăguţ cu ei. Şi vor trebui să aibă încredere unii în alţii, că aici e marea lor problemă, nu care cumva să scape vreunul piciorul înainte să accepte altceva”, a afirmat Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter