Politică

Liderii USL au venit la Cluj „să răspândească ceaţa“

<p><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/16/pontacrin.jpg" border="0" width="453" height="258" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, vineri, la Cluj, la lansarea candidaţilor USL, că speră ca în 9 decembrie, „ceaţa să se răspândească“, aici. </strong></p>

Ceaţa a fost, de altfel motivul pentru care cei trei preşedinţi ai USL - Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin - nu au reuşit să ajungă la eveniment, la ora stabilită, mai exact, avionul cu care au venit nu a putut ateriza la timp din cauza ceţii. Ceaţa a avut însă, mai multe înţelesuri, în discursul celor din USL. „Am vrut să ne ţinem de cuvânt şi să ajungem la timp, dar la Cluj este ceaţă încă. În 9 decembrie să aveţi grijă, ca ceaţa să se răspândească… Sunt sigur că în 9 decembrie se va răspândi şi va lăsa loc unei victorii meritate“, a spus liderul PSD, Victor Ponta. El a mai precizat că alegerile locale din iunie au demonstrat faptul că USL poate câştiga la Cluj. La rândul său, Crin Antonescu a subliniat faptul că, la parlamentare USL poate câştiga, la Cluj, mai mult decât la locale. „La locale s-a văzut o schimbare de optică la alegători. Această schimbare cred că se va vedea şi mai tare la alegerile din decembrie. Sperăm ca rezultatele de aici să fie în media USL pe ţară“, a spus Antonescu.


Călian: „De la terminarea discursului lor, e şi mai mare ceaţa la Cluj…“



Deputatul PDL, Petru Călian consideră că discursul celor din USL ne-a „băgat în ceaţă“ şi mai mult şi că „traficul s-a blocat în oraş din cauza alaiului comunist“. „Oamenii erau revoltaţi că s-a blocat traficul din cauza alaiului comunist. Eu aşteptam ca premierul plagiator să ne spună de ce a tăiat banii pentru centura ocolitoare a Clujului şi de ce intrăm în recesiune economică. Şase luni au făcut numai rău. Să îşi cumpere Ponta, de la Cluj, un kilogram de carne de porc, să vadă cât costă acuma, faţă de cât costa înainte. Pot să zic că după terminarea discursului lor, e şi mai mare ceaţa la Cluj…“, a spus Călian pentru Monitorul de Cluj.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter