Politică

Cea mai grea luptă se anunță la Colegiul 1 Senat

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/05/colegiul 1 senat.jpg" border="0" style="margin: 2px 5px; float: right;" />Colegiul senatorial 1 (Zorilor - Mănăştur - Grigorescu) are 134.631 de alegători.

 


Cei care se vor înfrunta pentru câştigarea acestui colegiu sunt Peter Eckstein Kovacs (UDMR) (foto stânga), Alin Tişe (ARD) (foto centru) şi Mircia Giurgiu (USL) (foto dreapta). Colegiul senatorial 1 cuprinde colegiile 1 şi 2 Camera Deputaţilor.

Lupta pentru câştigarea acestui colegiu va fi acerbă, fiind unul dintre cele mai grele colegii. Cu atât mai mult cu cât cei trei sunt candidaţi puternici, cu experienţă fie în politică, fie în administraţie.


Pentru Eckstein, Senatul nu are secrete

Fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs, care a mai deţinut trei mandate de parlamentar nu se teme de niciunul dintre contracandidaţii lui. Asta pentru că pentru el, Senatul nu are secrete. „Am o părere bună despre contracandidaţii mei, atât din PDL, cât şi din USL. Sunt oameni pe care îi cunosc şi care au ajutat comunitatea, sunt contracandidaţi puternici. Va fi o campanie pe proiecte, nu una negativă, pentru că eu am experienţa unor campanii pozitive. Nu mă tem de niciunul dintre ei, Senatul nu are secrete pentru mine. Tişe are experienţă în administraţie locală, dar nu are experienţă în politică. Deci aici am un plus, un punct în plus. În ce îl priveşte pe Giurgiu, a făcut într-adevăr multe, a stat la dispoziţia oamenilor. Giurgiu nu are, în schimb, cunoştinţele unui jurist. Şi foarte multe din proiectele sale au fost respinse de pe scaun, pentru că nu au fost riguros alcătuite“, a spus Peter Eckstein Kovacs.


Eckstein Kovacs a avut trei mandate de senator între anii 1996 - 2008, iar în ianuarie 2009 a fost numit consilier prezidenţial pentru minorităţi naţionale. Peter Eckstein-Kovacs nu a intrat in Parlament la alegerile din 2008, cand a candidat in colegiul senatorial 2 pentru Cluj-Napoca.

Tişe răspunde provocărilor


Un alt candidat puternic şi cu notorietate este Alin Tişe, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în prezent vicepreşedinte al PDL. Tişe preferă să nu îşi catalogheze în vreun fel contracandidaţii, dar promite că va reacţiona la o campanie electorală negativă. „Nu vreau să discut de contracandidaţii mei, pentru că fiecare are şansa lui. Nu mă pronunţ referitor la ceilalalţi candidaţi. Respect pe toată lumea. Părerea personală este părere personală. În ce priveşte campania, în vară, la locale, eu am avut o campanie decentă, şi nu am răspuns jignirilor, în special celor care au venit de la candidatul USL. Dar de data aceasta, dacă va trebui, nu voi tolera jignirile, mai ales cele adresate familiei mele. Au fost telefoane otrăvite, materiale otrăvite, atacuri la adresa familiei mele. Dacă această campanie va fi negativă, acelaşi tip de răspuns îl vor avea şi din partea mea“, a spus Tişe pentru Monitorul de Cluj.

Mircia Giurgiu: „Este cel mai greu colegiu“


Deputatul Mircia Giurgiu este un alt candidat cu notorietate, care la alegerile din decembrie va candida din partea USL. Giurgiu este de altfel, potrivit ultimelor studii IPP, unul dintre cei mai activi şi mai harnici parlamentari. El a precizat pentru Monitorul de Cluj că nu se teme de contracandidaţii săi, dar recunoaşte că aici se va da o luptă acerbă. „Cred că este cel mai greu colegiu, din punctul meu de vedere. Nu mă tem de niciunul dintre ei, dar pe acest colegiu sunt candidaţi puternici. De aceea aici va fi lupta cea mai grea. Însă pe de altă parte, fiecare porneşte cu şansa lui“, a spus Giurgiu.

abonare newsletter