Politică

Două străzi din centru şi trei din cartiere intră în reparaţii

<p /><strong />Străzile Baba Novac şi Iuliu Haţieganu din centrul oraşului, aleile Brateş şi Tazlău din Mănăştur şi strada Târnavelor din Mărăşti vor intra în reparaţii, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de şase luni. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare a celor cinci străzi este de aproximativ 7 milioane lei.

Consilierii locali vor dezbate, în şedinţa de Consiliu Local de joi, proiectele de hotărâre privind modernizarea unor străzi şi alei din centrul oraşului, dar şi din cartierele Mănăştur şi Mărăşti. Astfel, va intra în reparaţii Aleea Brateş care face legătura între Calea Floreşti şi strada Arinilor, urmând ca lucrările să fie încheiate în jumătate de an.


„Aleea Brateş, datorită traficului, a capacităţii portante insuficiente a sistemului rutier, foarte degradat, precum şi a faptului că nu este asigurată scurgerea apelor de pe partea carosabilă, circulaţia se desfăşoară în condiţii improprii. Suprafaţa de rulare prezintă numeroase deteriorări, cedări, refulări, gropi”, se arată în proiectul de hotărâre.

Lucrările necesare pentru modernizarea străzii vor cuprinde partea carosabilă, zona trotuarelor şi scurgerea apelor, iar valoarea lucrărilor este de 3,5 milioane lei.


În cartierul Mărăşti, va fi modernizată strada Târnavelor care face legătura între străzile Crişului şi Siretului. La fel ca în cazul Aleeii Brateş suprafaţa de rulare este foarte degradată din cauza traficului şi prezintă numeroase degradări. Costurile totale pentru modernizarea străzii sunt de aproximativ 1,2 milioane lei şi au ca durată de realizare şase luni.

Şi Aleea Tazlău din cartierul Mănăştur va intra în reparaţii, valoarea lucrărilor fiind tot de aproximativ 1,2 milioane lei, iar durata de execuţie, tot şase luni. De asemenea, vor fi reparate atât trotuarele cât şi partea carosabilă.


Două străzi centrale, reparate în perioada următoare

Strada Iuliu Haţieganu, din centrul oraşului, care face legătura între străzile Calea Moţilor şi Clinicilor va intra, de asemenea, în reparaţii. Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 277.000 lei, iar durata de realizare este de două luni.


În cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor şi proiectul de hotărâre privind repararea străzii Baba Novac, din centrul oraşului, care începe la intersecţia cu B-dul 21 Decembrie 1989 şi se termină la intersecţia cu strada Avram Iancu. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 1,2 milioane lei şi vor fi terminate în jumătate de an.

Lucrările de reparare a celor cinci străzi vor fi realizate de asocierea Diferit – Kiat, liderul asocierii fiind societatea Diferit.

abonare newsletter