Politică

126 locuri noi de parcare pentru câteva blocuri din Mănăştur

<p><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/17/04 parking mehedinti 7.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Primarul Emil Boc, prezent ieri la inaugurarea parkingului de cartier de pe strada Mehedinţi, a fost asaltat cu solicitări din partea cetăţenilor.</strong></p>

 

Parkingul din Mănăştur deserveşte doar locuitorii blocurilor D3, D4 şi D5 de pe strada Mehedinţi şi blocurilor de pe strada Tazlău numerele 7 şi 9.
Noua investiţie a Primăriei Cluj-Napoca a fost inaugurată ieri dimineaţă de primarul Emil Boc, în prezenţa locuitorilor din blocurile vecine parkingului,  a unor oficiali din Primărie şi reprezentanţi ai firmei care a construit parkingul. Împreună cu colegii din Primărie şi reprezentanţii firmei constructoare, Boc a tăiat panglica noului parking de cartier, apoi s-a urcat la volanul unui autoturism al Poliţiei Locale şi a condus câteva zeci de metri până în interiorul parkingului, unde a parcat maşina, inaugurând astfel noul parking de cartier. „De patru ani nu m-am mai urcat la volan”, a spus primarul după ce a coborât din maşină.

Asaltat cu solicitări din partea locuitorilor


La momentul inaugurării au fost prezenţi şi câţiva locuitori de pe strada Mehedinţi care nu au ezitat să îi spună primarului necazurile pe care le au. Unii dintre ei erau nemulţumiţi că sunt prea puţine bănci în parcuri, alţii că nu este asfaltată o alee, iar unii au cerut să se spele strada după ce angajaţii firmei de salubritate ridică containerele cu gunoi. Primarul i-a comunicat problema directorului Rosal Cluj, Sergiu Hossu, prezent şi el la inaugurare. Toate sesizările cetăţenilor au fost notate de reprezentanţii Primăriei, iar primarul le-a promis mănăşturenilor că va ţine cont de problemele lor.

110 lei pe an abonamentul pentru un loc de parcare

Parkingul de pe strada Mehedinţi este al treilea parking de cartier finalizat, după parkingul Minerva tot din Mănăştur şi Băişoara din Gheorgheni. „Are o capacitate de 126 de locuri, este o investiţie 100% a Primăriei şi este destinat oamenilor din zonă care se confruntă cu o criză acută de locuri de parcare”, a declarat Emil Boc.
Parkingul poate fi folosit doar de locuitorii de pe strada Mehedinţi nr. 62-64, blocul D3, Mehedinţi 58-60, blocul D4, Mehedinţi 54-56, blocul D5, Tazlău 7 şi Tazlău 9.
Locurile de parcare sunt în regim de abonament anual care costă 110 lei pentru persoane fizice, 840 lei pentru persoane juridice, 65 lei pentru persoane fizice – terasă şi 225 lei pentru persoane juridice - terasă.

40 de cereri au rămas pe dinafară


Locurile de parcare create prin deschiderea noului parking s-au dovedit insuficiente pentru locuitorii din zonă. Potrivit datelor furnizate de Biroul Mass-Media din cadrul Primăriei, anul acesta au fost depuse 140 de cereri pentru un loc de parcare în noul parking, dar 40 au rămas neacoperite. Cele 126 de locuri disponibile au fost repartizate astfel : 26 au fost alocate cu prioritate cetăţenilor care au deţinut abonamente anuale sau contracte de închiriere a terenului ocupat cu parcare, garaj sau copertină pe amplasamentul pe care s-a ridicat parkingul şi pe calea de acces spre parking situată între imobilele Mehedinţi 54-56 D5 şi Mehedinţi 58-60 D4, patru dintre locurile de parcare alocate cu prioritate din cele 26 au fost alocate cetăţenilor care au deţinut garaje autorizaţie de construire şi cu contracte de închiriere pe terenul revendicat şi pus în posesie proprietarei, iar două locuri sunt destinate persoanelor cu handicap. Restul de 98 vor fi alocate celor care au depuse cerere, iar dintre cei 140 care au solicitat un loc, 40 au rămas fără loc de parcare.

Constructorul, penalizat pentru întârziere

Emil Boc a declarat că firma constructoare, Napoca SA va fi penalizată cu aproximativ 3.700 lei pentru fiecare din cele patru săptămâni de întârziere, dar a subliniat că „important este că parkingul arată bine şi este funcţional”.
Valoarea proiectului a fost estimată la aproximativ 3 milioane lei, dar costul lucrărilor a fost de 2,5 milioane lei, ceea ce înseamnă că s-a făcut o economie de 500.000 lei.
Primăria Cluj-Napoca va construi încă un parking în cartierul Mănăştur, pe Aleea Negoiu. Acesta va avea o capacitate de aproape 400 de locuri. În momentul de faţă, Primăria se află în faza de evaluare a ofertelor depuse la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia parkingului, iar anul viitor va fi dat în folosinţă.




Ultimele Stiri
abonare newsletter