Politică

Clujul nu mai are nici un ministru!

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/07/01-caricatura.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Așa de buni au fost Marga și Rus, că i-au dat afară pe-amândoi.</strong>

 

Nici o zi fără circ în politica românească. Miniştrii Guvernului Ponta pleacă, unul câte unul acasă. Ieri a venit rândul clujenilor Andrei Marga şi Ioan Rus, care au reprezentat Ministerul de Externe, respectiv de Interne. Tot ieri a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Victor Paul Dobre. De altfel, Guvernul Ponta a avut avut probleme cu miniştrii încă de la instalare.


Scandalurile legate de plagiat au dus la schimbarea pe bandă rulantă a miniştrilor de la Educaţie. Toate au culminat cu implicarea, tot într-un scandal lagt de plagait a primului ministru, Victor Ponta.

Ministerele reprezentate până ieri de Andrei Marga şi Ioan Rus vor fi preluate de Titus Corlăţean, respectiv Mircea Duşa. De asemenea, la Administraţie va veni Radu Stroe. Relaţia cu Parlamentul va fi reprezentată de Dan Şova, iar Justiţia- de Mona Pivniceru.


Tensiuni în propria ogradă

Demisia lui Rus creează tensiuni în Guvernul Ponta şi în interiorul USL. După ce a demisionat, Ioan Rus a precizat că, în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. El şi-a motivat demisia din funcţia de ministru de Interne prin faptul că nu poate accepta ca MAI să fie părtaş „la ceva ce nu înseamnă lege, ce nu înseamnă respectarea legii în România“, precizând că limitele demnităţii sale şi le stabileşte singur, arată Mediafax. „Nu pot accepta ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă lege, respectarea legii în România. Limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur“, a spus ministrul demisionar Ioan Rus, potrivit Mediafax. El a mulţumit profesioniştilor din MAI care şi-au făcut datoria. „Totodată, vreau să mulţumesc echipei de profesionişti din MAI care şi-a făcut datoria şi îmi exprim speranţa că profesioniştii vor lucra cu neutralitate politică şi bună-credinţă“, a mai spus ministrul demisionar. El a adăugat că, în opinia lui, referendumul a fost organizat „suficient de bine, chiar bine“ şi că el este un politician „onest, corect“.


Cum comentează politicienii clujeni?

Democrat liberalii au cerut încă de duminică demisia lui Ioan Rus din funcţia de ministru la Interne, pentru „mascarada“ mini-recensământului. Liderii USL Cluj, Remus Lăpuşan şi Marius Nicoară s-au declarat însă surprinşi de demisiile celor doi miniştri clujeni.


Daniel Buda, liderul PDL Cluj:

„Pot spune că este o victorie a PDL. În acelaşi timp, este de apreciat că cei doi miniştri - Ioan Rus şi Victor Paul Dobre - sunt de apreciat pentru că nu au marşat şi nu au dat curs presiunilor venite din partea lui Ponta şi Antonescu. Pe de altă parte, după demisiile lui Rus şi a lui Marga, nu mai avem niciun ministru, din păcate pentru Cluj, ceea ce este o pierdere. Eu întotdeauan am spus că este important ca judeţul să fie bine reprezentat la Bucureşti şi în Guvern. Pe urmă, cred că singura soluţie era demisia întregului Guvern Ponta“.


De altfel şi liderul PDL, Vasile Blaga a spus că prin demisiile lui Ioan Rus şi Victor Paul Dobre se înţelege că aceştia nu doresc să continue implicarea Ministerului de Interne în demersul politic iniţiat de Victor Ponta prin care-şi propune un minirecensământ în care să scoată din liste 1.300.000 de oameni pentru ca referendumul să fie validat.

Remus Lăpuşan, liderul PSD Cluj:

„Pe mine m-au luat prin surprindere aceste demisii. Desigur nu este un lucru care ne bucură, faptul că nu mai avem niciun ministru în Guvern, de la Cluj. Nu mă aşteptam“.

Marius Nicoară, liderul PNL Cluj:

„Nu cunosc exact care sunt motivele demisiilor celor doi, Marga şi Rus, dar cred că cei doi şi-au făcut datoria, ceea ce este un lucru bun. Nu au făcut Clujul de ruşine, ci l-au reprezentat bine“.

Ponta i-a reproşat lui Rus că a minţit

Vă reamintim, premierul Victor Ponta a declarat vineri, că situaţia a demonstrat că afirmaţia ministrului de Interne, Ioan Rus, din 24 iulie, conform căruia numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18,2 milioane persoane, nu a fost adevărată. Tot atunci, Ponta a mai precizat că doreşte ca mai întâi să rezolve solicitarea primită din partea Curţii Constituţionale şi abia apoi să vadă cine este responsabil. El a mai arătat că miniştrii Ioan Rus şi Victor Paul Dobre au semnat adresa de trimitere a datelor pentru numărul de CNP-uri, existentă la serviciul de evidenţă a persoanei la nivel centralizat, dar că judecătorii Curţii au cerut date reale privind listele electorale permanente. Ulterior, românii au aflat că vor trebui să se pregătească pentru un mini-recensământ instant, pentru actualizarea listelor electorale. Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, atunci că actualizarea listelor electorale va presupune un „mini-recensământ“, care va fi făcut de autorităţile locale până în 24 august, prin vizite foarte scurte, de „trei secunde“, la domiciliul românilor.

 

 

 

 

 

 

abonare newsletter