Politică

Parlamentarii chiulangii sau leneşi, daţi afară de electorat

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/07_iulie/11/03-parlament.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cum să îi „concediem“ pe cei care ne fac de râs în Parlament?</strong>

Despre aleşii noştri auzim des că dorm în Parlament, că nu lipsesc niciodată când e vorba de mărirea propriilor salarii, chiulesc sau mai rău, se uită la filme deocheate în timp ce se votează legi importante.

Recent, în timp ce  parlamentarii USL se aflau într-o „grevă de lux“, cei din PDL chiuleau cu zecile, nereuşind să asigure cvorum. Şi unii şi alţii îşi încasau bani de la Parlament.
Chiulangiii sau leneşii din Parlamentul României şi-ar putea găsi naşul într-un proiect de „candidat la deputăţie“, semnat Liviu Alexa. Propunerea bloggerului clujean privind suspendarea parlamentarilor prin referendum local are ecou în rândul clasei politice. Procedura prin care cei trimişi de noi în Parlament ar putea fi suspendaţi este asemenea celei de suspendare a preşedintelui ţării sau a unui primar.

Cum comentează parlamentari clujeni iniţiativa lui Alexa?

Parlamentarii clujeni cu care am reuşit să discutăm au salutat, la unison propunerea bleggerului clujean. Unii vorbesc chiar despre o extindere a acesteia la toţi cei aleşi de noi prin vot, mai exact şi la preşedinţii de consilii judeţene. Varianta extinderii proiectului „nu este rea“, spune Alexa. „Dar eu m-am gândit punctual, la parlamentari, la Parlament, pentru că este una dintre instituţiile decredibilizate din România, din păcate. Trebuie recredibilizată, avem nevoie de politiceni noi, acest proiect are ca scop responsabilizarea politicienilor. Pentru că îi vedem cum îşi votează măriri de salarii, mereu, că nu fac mare lucru acolo. Astfel, un asemenea proiect, o asemenea lege i-ar putea responsabiliza“, a explicat Alexa pentru Monitorul de Cluj.

Adrian Gurzău, deputat PDL: „Sunt de acord cu această iniţiativă, o salut, această temă a mai fost abordată în raportul unei comisii prezidenţiale despre Constituţie. Mai mult, consider că această posibilitate a suspendării prin referendum trebuie să poată fi aplicată tuturor celor care sunt aleşi. Mă refer aici la primar, preşedinte, şi chiar preşedinte de Consiliu Judeţean, deci aşa cum am spus celor care sunt aleşi. Însă cred că trebuie bine gândite metodele prin care să se aplice, din punct de vedere tehnic, juridic, astfel încât să nu ducă la ceva ce de fapt nu ne dorim, la haos“.

Mircia Giurgiu, deputat independent: „Salut această iniţiativă, dar nu cred că ar trece de Parlament. Spun asta pentru că ştiu cum gândesc parlamentarii. De exemplu, în privinţa celor care chiulesc, este destul de greu de arătat care sunt chiulangii, pentru că ei vin mereu cu motivaţii. Îl susţin, subscriu, l-aş vota, dar nu cred că va trece de parlamentari“.

Alexandru Cordoş, senator PSD:„Susţin propunerea lui Liviu Alexa, sunt de acord cu ea. De altfel, el a contribuit, a venit cu multe noutăţi pentru politica românească. Cred că este nevoie de o revizuire a legislaţiei politice, în ansamblul ei. Pentru că, în acest moment avem unităţi de măsură diferite. De exemplu, eu consider că dacă un parlamentar îşi pierde calitatea de membru de partid, trebuie să o piardă şi pe cea de parlamentar. Deci sunt mai multe aspecte care trebuie limpezite, în sens legislativ. Doar aşa o asemenea propunere ar putea prinde contur, în context. Trebuie puse la punct mai multe detalii, dar ideea în sine este foarte bună şi aşa cum am mai zis, o susţin, subscriu“.

Cornel Itu, deputat PSD:„Este bine să ne întoarcem la popor. Susţin această iniţiativă, poate fi aplicată în sistemul uninominal. Cred că trebuie să se poată ajunge la votul popular, dacă oamenii nu sunt de acord sau sunt nemulţumiţi de felul în care sunt reprezentaţi în Parlament. Cred că un asemenea proiect ar trebui gândit astfel încât să îi vizeze pe cei aleşi, în general, nu doar pe parlamentari, primar, preşedinte. Pentru că suntem supuşi celor care ne-au ales, electoratului. Au dreptul să ne tragă la răspundere din patru în patru ani, dar pe mine nu m-ar deranja dacă aş ajunge chiar mai des în faţa lor“

Şerban Rădulescu, senator PC:„Este o propunere care, din câte am înţeles are mulţi simpatizanţi. Cred că trebuie discutată, poate ar trebui să intre în dezbatere publică, să se discute cu cetăţenii, cu parlamentarii chiar, să treacă dincolo de blog. Trebuie bine gândită, dezbătută, pentru că dacă nu va fi aşa, pusă în aplicare ar putea duce la anarhie. Adică, dacă îi tot suspendăm pe rând pe toţi, am tot avea alegeri…Trebuie să existe discuţii, dar nu ştiu ce să zic, dacă ar trece sau nu de Parlament, nu mă pot pronunţa, fără a studia problema“.

Proiect de candidat la deputăţie

Liviu Alexa, care şi-a anunţat intenţia de a candida la toamnă, la un fotoliu de parlamentar susţine că scopul iniţiativei sale este responsabilizarea celor pe care noi îi trimitem, prin vot în Parlament. Mai mult, propunerea sa se impune pentru recredibilizarea instituţiei Parlamentului.
„Lansez astăzi prima mea ţintă: proiect de lege pentru ca cetăţenii unui colegiu parlamentar să îşi poată suspenda senatorul sau deputatul prin referendum local  ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii din colegiul respectiv sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Procedura suspendării prin referendum este aplicabilă în acest moment primarilor şi Preşedintelui României. Cred că este foarte important să extindem această procedură şi asupra parlamentarilor. Cetăţenii unui colegiu sunt pur şi simplu lipsiţi de putere atunci când vor să sancţioneze un deputat sau un senator pentru activitatea lor sau pentru votul dat pentru o anumită lege. Şi o să dau câteva exemple:
- ceătenii nu pot să sancţioneze lipsa de activitate parlamentară a unor deputţti şi senatori. Sunt parlamentari care dorm 4 ani în bănci şi au maxim o initiaţivă, şi aceea de grup, în fiecare an de mandat
- cetăţenii nu pot să sanţtioneze parlamentarii chiulangii care nu trec deloc pe la Parlament, dar încasează banii stipulaţi de legea aprobată tot de ei
- ceăăţenii nu pot să sanţioneze votul dat de un senator sau deputat într-o anumită situţtie. Poate unor cetăţeni nu le convine că s-a decis suspendarea Preşedintelui sau poate că nu le convine că au votat pentru susţinerea unui guvern ce a decis tăierea pensiilor. De ce să nu poată cetăţenii să îi suspende pe parlamentari prin referendum local?
Iniţiativa pe care o propun viitorilor mei alegători este una menită să îi ţină în priză pe viitorii parlamentari, să îi facă responsabili şi conştienti că nu se află acolo pentru jocuri politice, ci pentru oameni. Procedura de suspendare trebuie să se desfaşoare la fel cu cea a primarului: organizarea referendumului trebuie să fie solicitată în scris de cel puţin 25 la sută din locuitorii cu drept de vot din colegiu. Cererea trebuie să fie depusă în atenţia prefectului şi va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul nasterii, seria şi numărul buletinului sau a carţii de identitate şi semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Deputatul sau senatorul se consideră demis dacă voturile pentru menţinerea suspendării sunt în număr de jumătate plus unu dintre participanţii la vot, caz în care prefectul va decide organizarea unui scrutin peste 30 de zile pentru desemnarea unui nou ales pe colegiu.
Cred că această iniţiativă poate foarte mult contribui la refacerea imaginii distruse a Parlamentului României, o instituţie de o importanţă covârşitoare pentru ţară, prea mult hulita datorita nesimţirii politicienilor care, odată ce s-au văzut cu sacii în căruţă, se întoc cu spatele la oameni“, spune Alexa pe blogul personal.






abonare newsletter