Politică

Legea votului uninominal „pur” a fost adoptată

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/23/03-alegeri.jpg" border="0" align="right" />Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur a fost adoptat, ieri, la vot final de plenul Camerei Deputaţilor.</p>

Iniţiativa legislativă a USL propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă. Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, informează Agerpres.
„La nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat'', se arată în textul propunerii de lege. Democrat liberalii nu au susţinut proiectul în acestă formă. Ieri, plenul a respins un amendament al PDL prin care se propunerea reducerea numărului de parlamentari la 300. Ulterior, deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu a anunţat că PDL a decis să atace la Curtea Constituţională proiectul de lege al USL privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur.
„PDL atacă la Curtea Constituţională legea care astăzi (marţi -n.r.) a fost votată de către USL în Camera Deputaţilor“, pentru că, potrivit Sulfinei Barbu, USL a votat în Parlament, în dispreţ faţă de români şi pentru creşterea numărului de parlamentari la cel puţin 481.

 

abonare newsletter