Politică

Cinci comune clujene aşteaptă de un an avizele pentru energie verde

<p /><img src="documente/stories/2012/02_februarie/23/panou-solar.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Proiectul „Sisteme de încălzire cu energie regenerabilă”, care ar fi trebuit să se deruleze în cinci comune clujene, nu a fost încă aprobat, deşi a trecut un an de când primarii au trimis cererile la Ministerul Mediului.

În luna februarie a anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a eliberat o serie de certificate de urbanism şi avize necesare pentru realizarea sistemelor de încălzire care utilizează energia regenerabilă în comunele Mociu, Frata,Vultureni, Săvădisla şi Suatu.

După aprobarea de către Consiliul Judeţean a acestor proiecte europene, reprezentanţii primăriilor mai sus menţionate au trimis cererile pentru aprobare la Ministerul Mediului, însă nici după un an de zile acestea nu au fost încă aprobate.

„Am depus la Ministerul Mediului un proiect pentru implementarea unui sistem de încălzire cu energie regenerabilă, însă nu a fost încă aprobat” a spus primarul comunei Mociu, Marton Horvath. „Imediat după ce a fost aprobat de Consiliul Judeţean Cluj am trimis proiectul la Bucureşti (la Ministerul Mediului – n.r.) însă nu am primit niciun răspuns”, a completat şi primarul comunei Frata, Vasile Trif.

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean au afirmat că instituţia se ocupă doar de gestionarea proiectelor şi aprobarea lor la nivel judeţean. „Mai departe, totul ţine de reprezentanţii primăriilor”, a explicat Victor Popa, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj.

Lemnele, înlocuite cu resurse regenerabile


Prin aceste proiecte de introducere a energiei regenerabile în mediul rural se doreşte o modernizare a comunele clujene.
De exemplu, pentru comuna Mociu proiectul vizează înlocuirea sistemelor clasice de încălzire şi introducerea unui sistem de încălzire care utilizează energia regenerabilă, în clădirea Centrului de sănătate al comunei Mociu, în sediul Primăriei şi al postului de Poliţie.

În comuna Frata se doreşte implementarea acestui proiect în clădirile sediilor primăriei şi consiliului local, a şcolii cu clasele I-VIII, a grădiniţei precum şi a sălii de sport.

În cazul comunei Vultureni au fost eliberate, de asemenea, de către Consiliul Judeţean Cluj două certificate de urbanism necesare pentru Studiul de Fezabilitate “Sisteme de Încălzire care utilizează energie regenerabilă” la Dispensarul uman şi clădirea Şcolii cu clasele I-VIII din localitate.

Pentru comuna Săvădisla a fost emis avizul pentru instalarea sistemului de încălzire geotermală şi solară la Parohia Romano-Catolică Vlaha, la clădirea dispensarului uman din comuna Săvădisla precum şi la Parohia Reformată din Comuna Săvădisla.

Şi pentru comuna Suatu au fost eliberate două certificate de urbanism în vederea reabilitării şi eficientizării energetice a clădirilor şcolii generale din comuna Suatu precum şi pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a clădirilor parohiei reformate Suatu.

Toate aceste propuneri aprobate deja de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe la începutul anului trecut vor putea fi puse în aplicarea abia după ce vor fi aprobate de Ministrul Mediului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter