Politică

Ce amenzi riscă cei ce nu curăţă zăpada de pe trotuar

<p>Clujenii care nu își curăță trotuarele de zăpadă și gheață din imediata vecinătate a locuinței sau a imobilelor unde își desfășoară activitatea riscă amenzi între 500 și 1.000 lei.</p>

 

„Primăria municipiului Cluj-Napoca face un apel către persoanele fizice, juridice şi asociaţiile de proprietari să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi aleile aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu prevederile HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului. În cazul în care nu se vor conforma, clujenii riscă să primească amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei”, au declarat reprezentanții Biroului Mass-Media al Primăriei Cluj-Napoca.


În acest context, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Protecţia Mediului şi igienizare au demarat zilele acestea o acţiune de distribuire de somaţii persoanelor fizice şi juridice din zona centrală şi din cartiere pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare. Până în prezent au fost aplicate 900 de somaţii şi au fost încheiate 12 procese verbale de constatare a contravenţiei.

abonare newsletter