Monitorul Cartierelor

Patru oferte pentru proiectarea noului bulevard Gară-IRA

Patru firme și asocieri de firme au depus oferte pentru proiectarea viitorului bulevard Gară - IRA, anunțat de primarul Emil Boc.

 

 


Patru oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal și documentație pentru autorizarea lucrărilor de construcții și proiect tehnic pentru obiectivul de investiții „Culoar de mobilitate Nord - Pod Oașului - Răsăritului - străzile Răsăritului - Câmpul Pâinii - Pod IRA”.

 


Au depus ofertele următoarele firme:

- Ofertant unic: TPF Inginerie SRL, TPF Getinsa Euroestudios SL, Metapolis Architects, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei; 


- Ofertant unic: NV Construct SRL, Onistua Com SRL, Energobit Control Systems, ID Project Engineering, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Danavi, Expertus, DTG ALFA SRL, Construcții Feroviare Mureș SA, Massfern; 

- Ofertant unic: Aduro Impex, Rolumial Electric Experts SRL Specialist Consulting SRL;


- Asociere:  DE Construct Project Consult (Leader), Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL, Planwerk Arhitectură și Urbanism, Fanart, Consitrans, Topo Explorer SRL, Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural, Geo Search SRL, SC Somes-Top-Grup SRL.

Contract de 3,25 milioane de lei

Valoarea contractului este de 3.250.000 lei, banii fiind alocați din fonduri bugetare. Ofertele se află în evaluare tehnică până în data de 5 august 2021.


Cluj-Napoca va avea un coridor de mobilitate urbană Bulevardul Gară - Ira pe culoarul Câmpul Pâinii, care va decongestiona traficul din zonă, a anunțat primarul municipiului, Emil Boc. Noua „bijuterie” a orașului ar urma să aibă 21 de metri lățime, partu benzi, dar și piste pentru bicicliști. Primul pas pentru acest proiect este edificarea podului Răsăritului.

„Am pregătit tot ce înseamnă documentație tehnică, SF, PUZ, pentru ce înseamnă culoarul de mobilitate urbană, pe lângă calea ferată, este vorba despre culoarul Câmpul Pâinii, care vine până la gară. Vorbim de un drum nou care se va crea pe un drum de mobilitate şi care va aduce în toată zona respectivă un maxim de decongestionare a traficului şi o calitate a vieţii. O să prezint mai multe detalii despre acest proiect când avem finalizat și planul de exproprieri. Atunci vom avea acel culoar extrem de important pe partea de nord a oraşului, pe lângă calea ferată”, a declarat  Emil Boc la un post de radio, în februarie 2021.

CITEȘTE ȘI

Bulevard nou Gară - Ira pe lângă calea de ferată! Boc anunță un proiect extrem de spectaculos

 

abonare newsletter