Monitorul Cartierelor

Turnul Pompierilor, AMÂNAT. Reabilitarea noului punct de belvedere din Cluj se lasă așteptată

Reabilitarea integrală a monumentului istoric va continua și anul viitor, deși trebuia finalizată încă din iulie. Noul punct de belvedere al Clujului se lasă așteptat.

 

 


Deși trebuiau finalizate încă din iulie 2020, lucrările de reabilitare a Turnului Pompirerilor nu vor fi recepționate în acest an.

 


Din 2011, de când a fost preluat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, autoritățile locale au promis an de an că vor introduce Turnul Pompierilor în circuitul cultural și turistic. Obiectivul cunoscut și sub numele de Turnul Lăcătușilor își va schimba radical fața, urmând să devină un nou punct de belvedere în Orașul Comoară. Doar că nu în 2020.

Lucrările de reabilitare a Turnului Pompierilor, terminate în 2021?

Lucrările de reabilitare a Turnului Pompierilor au început în iulie 2018 și aveau termen de finalizare 24 de luni. În vara acestui an, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a confirmat că reabilitarea a fost prelungită cu încă trei luni din cauza epidemiei de COVID-19. Ulterior, în luna octombrie, edilul a vorbit despre termenul de finalizare 8 decembrie 2020.


Cu toate acestea însă, lucrările la Turnul Pompierilor sunt încă departe de a fi gata. Astfel, Primăria Cluj-Napoca a autorizat continuarea (fără modificarea proiectului autorizat) obiectivului „Revitalizarea Turnului Pompierilor cu respectarea condiției din Avizul nr. 425/M/2017 al Ministerului Culturii și Identității Naționale”.

Potrivit municipalității, lucrările rămase de executat sunt: consolidări provizorii pentru execuție, demolări structura interioară, consolidări prin injectare, consolidări cu tiranți și crampoane, consolidări fundații, lucrări structură, demolări și desfaceri, construcții în interiorul și exteriorul clădirii, finisaje interioare și exterioare, terase circulabile, instalații electrice, sanitare și termice.


Turnul Pompierilor va deveni o atracție turistică spectaculoasă

Monumentul istoric cu origini în secolul XV ar urma să devină un adevărat obiectiv turistic al Clujului, care va găzdui recitaluri muzicale şi spectacole „la înălţime”, sub o oglindă uriaşă în care se vor reflecta atât evenimentele în desfăşurare, cât şi împrejurimile. Interiorul turnului, care va fi restaurat, ar urma să le permită vizitatorilor conectarea virtuală la evenimentele din oraş.

În urma concursului internațional de soluții pentru proiectare, organizat de Primăria Cluj-Napoca și Ordinul Arhitecților din România (OAR) în 2016, câștigător a ieșit Vlad Sebastian Rusu – Birou Individual de Arhitectură, avându-i drept coautori și colaboratori pe arhitecții Anamaria Olănescu, Anda Gheorghe, Octav Olănescu, Ovidiu Rusu și Ludovic Kopenetz.


Valoarea integrală a proiectului se ridică la 10,2 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 9,3 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, în timp ce contribuția din bugetul local este de doar 0,9 milioane de lei. Terenul și imobilul Turnului Pompierilor este situat în zona centrală, pe strada Tipografiei, pe o suprafață de 375 mp și un regim de înălțime P+9.

CITEȘTE ȘI:

2,1 mil. € pentru Turnul Pompierilor, cel mai nou loc de selfie al Clujului

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter