monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Varianta Zorilor-Mănăștur, pericol pentru pietoni

În curba de pe varianta Zorilor-Mănăștur (strada Frunzișului), trotuarul lipsește cu desăvârșire. Cei care se încumetă să circule ca pietoni în zona respectivă se expun unui mare risc de a fi accidentați.

Varianta Zorilor-Mănăștur, pericol pentru pietoni

Problema a fost semnalată de consilierul local Ioan Bîldea care a realizat un video, postat ulterior pe Facebook. În imagini se observă și crengile unor copaci de mici dimensiuni care dau în stradă și reduc foarte mult vizibilitatea și accesul pietonilor astfel că aceștia sunt obligați să circule pe carosabil tot mai aproape de mijlocul drumului.


Nu au întârziat să apară și reacțiile celor care au vizionat filmulețul. “Dacă ar fi măcar pus un trotuar mai îngust, sau cel puțin tunsă vegetația, ca pietonul să nu intre pe carosabil chiar în curbă”, a scris Emil Meseșan, un utilizator al rețelei de socializare. “Da, am fost și eu în alergare de vreo 2-3 ori, e dezastru. Nici cu bicicleta nu este mai frumos”, a comentat Bogdan Goada. Un alt utilizator Facebook a spus că înainte de zona respecitvă, trotuarul se termină brusc cu un canal, care cel puțin este semnalizat.

Consilierul local a precizat că în curbă se va realiza un sens giratoriu. “O să se facă un sens giratoriu acolo, acesta este motivul pentru care nu se face trotuar acum. Sper totuși că vegetația va fi cosită”, a afirmat Bîldea.

Pe strada Frunzișului, pietonii sunt în pericol și din cauza unei treceri de pietoni care este ignorată de șoferi.