monitorulcj.ro Menu

Monitorul Cartierelor

Un boschetar a transformat o pietonală în depozit de gunoaie - FOTO

O alee pietonală din centrul oraşului, circulată zilnic mai ales de studenţi, a devenit focar de infecţie din cauza unui boschetar.

Un boschetar a transformat o pietonală în depozit de gunoaie

Un singur om a reuşit performanţa să transforme o alee în depozit de gunoaie. Este vorba despre o cale de acces din Hasdeu care face legătura între căminele studenţeşti A 1-4, căminul 16 de băieţi şi două cămine ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.  “Acolo sunt cazaţi majoritatea studenţilor Erasmus, care zilnic trebuie să treacă prin mormanul de gunoi să ajungă acasă. Zilnic acest focar de infecţie este tolerat acolo”, a declarat o studentă care foloseşte în fiecare zi aleea respectivă.

Tinerii care folosesc zilnic acea cale de acces spun că aleea nu are nume, dar se află în administrarea Primăriei Cluj-Napoca.