Monitorul Cartierelor

Cer coşuri de gunoi pe Calea Moţilor

Clujenii care locuiesc pe Calea Moţilor, în zona staţiei de autobuz de lângă Spitalul de Copii se plâng că, în permanenţă, pe trotuar este plin de gunoaie din cauză că nu există coşuri de gunoi.

Oamenii spun că s-au dus şi la Primărie să îşi prezinte doleanţele, dar degeaba pentru că problema lor este nerezolvată de mai multe luni. O femeie care locuieşte pe Calea Moţilor spune că gunoaiele apar pe trotuare mai ales dimineaţa.

“Dimineaţa e plin de gunoaie în zona numărului 54. Peste noapte, tinerii sau cine ştie cine, fac o grămadă de mizerie şi îi normal să se întâmple aşa dacă nu sunt coşuri de gunoi. Oamenii unde să arunce gunoiul?”, spune Viorica, o femeie care locuieşte pe Calea Moţilor şi care este nemulţumită de lipsa coşurilor de gunoi.

abonare newsletter