Monitorul Cartierelor

Se tem să nu cadă copacul peste ei

Pe o stradă din cartierul Dâmbul Rotund, un copac mai înalt decât un bloc cu patru etaje, este motiv de stres pentru o parte din locuitori.

Aceştia se tem că la un vânt mai puternic, copacul ar putea să cadă peste maşinile parcate în vecinătatea blocului. Problema a fost adusă în atenţia conducerii Primăriei prin intermediul unui site pentru sesizări şi reclamaţii la adresa primarului Emil Boc.

“Revin cu o problemă pe care v-am mai adus-o la cunoştinţă şi anul trecut ,însă fără succes. Pe strada Jean Jaures nr. 8, lângă locurile de parcare se află un copac mai înalt decât un bloc cu patru etaje. La fiecare vânt puternic stau cu ochii aţintiţi asupra lui şi cu teamă că mai are puţin şi se rupe peste maşinile din parcare. Vă rog să luaţi măsuri, pentru că, din păcate, această problemă a copacilor rupţi este tot mai des întâlnită în oraşul nostru. Nu ştiu ce se aşteaptă, să se rupă şi să cadă singur?”, scrie clujeanca în sesizare.

Etichete: copac dambul rotund
abonare newsletter