Monitorul Cartierelor

GRIGORESCU - Circulaţie dată peste cap de instituirea unui sens unic

La un an după ce a fost instituit sens unic pe strada Iancu de Hunedoara din cartierul Grigorescu, şoferii cer Primăriei să renunţe la acesta şi să se revină la circulaţia pe ambele sensuri.

“Anul trecut, Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei a făcut o greşeală mare prin instituirea sensului unic pe strada Iancu de Hunedoara, pe sectorul dintre str. Al. Vlahuţă şi blvd. 1 Decembrie1918. Nu au fost create locuri de parcare cu plata şi oricum, dacă acestea erau create, lăţimea mare a străzii permitea organizarea acestora cel puţin pe o parte a străzii (la fel cum staţia de taxi nu a încurcat niciodată cele două sensuri de circulaţie)”, îi scrie un clujean primarului Emil Boc pe un site pentru sesizări şi reclamaţii.

El precizează că problema constă în distanţele mari parcurse pentru a ajunge pe străzile Sinaia sau Bartok Bella. “Dacă mergi pe str. Al. Vlahuţă spre centru, în loc să poţi vira la dreapta pe Iancu de Hunedoara trebuie ori să intri pe străduţa din faţa Liceului O. Ghibu (care e foarte îngustă şi sunt parcate mereu maşini), ori să mergi până în Piaţa 14 Iulie. De asemenea, nici strada Macului care asigură legătura la capătul opus nu e într-o stare bună (cel puţin în zona restaurantului Sinaia). Sunt de acord cu instituirea sensurilor unice pe străzile înguste sau unde e necesar pentru crearea locurilor de parcare, dar în această situaţie pur şi simplu nu e necesară”, încheie clujeanul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter