Monitorul Cartierelor

Valea Fânațelor: Promisiuni vechi de patru ani pentru repararea străzii Dealul Fânaţelor

Strada Dealul Fânaţelor este reparată doar pe o porţiune de 5 kilometri, iar restul de 3 kilometri încă mai aşteaptă.

“Vă mulţumim pentru repararea celor 3 km din totalul de 8 km cât are strada Dealul Fânaţelor. Se ştie, cel puţin până acum, că ceilalţi 5 km se suprapun cu drumul judeţean 109V pentru care din anul 2008 şi până în anul 2012, domnul Tişe ne-a ameţit cu “lotizările” dânsului. Se pare că aceeaşi soartă va avea acea porţiune şi cu domnul Uioreanu. Dar, ca orice lucru bun facut de ,,români”, primii vreo 150 de metri ai străzii sus menţionate, cu începere din strada Oaşului, nu au fost terminaţi cu acea fază de împrăştiere de liant şi criblură, diminuând astfel rezistenţa la ploi respectiv alte scurgeri de apă”, scrie un clujean pe un site specializat în sesizări şi reclamaţii la adresa Primăriei.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat că strada Dealul Fânaţelor pe tronsonul care aparţine municipiului Cluj-Napoca (unde Primăria Cluj-Napoca are posibilitatea de a interveni) va putea fi reabilitată doar după viabilizarea zonei de către toţi deţinătorii de reţele edilitare.

abonare newsletter