Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a lansat un proiect dedicat sănătății mintale, care include un studiu național la care vor participa mii de adolescenți și tineri.
NTT DATA Romania, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, continuă programul Jungla Digitală, o inițiativă de educație și prevenție care îi ajută pe copii să recunoască pericolele din mediul online și să învețe cum să se protejeze.
Aproximativ 300 de elevi, profesori, angajatori și reprezentanți ai autorităților sunt așteptați luni, 9 noiembrie, la Palatul Cotroceni, la cea de-a doua ediție a Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual.
Ministerul Educației este „pregătit” pentru o revenire la norma didactică de 18 ore. Lipsa banilor pentru susținerea acestei măsuri reprezintă însă principalul impediment. „Avem nevoie doar de bani”, spune Sorin Ionescu.