Cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii – PRO INVENT, organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a deschis porțile miercuri, 14 octombrie, în Aula HUB UTCN.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai anunță că va continua demersurile pentru îmbunătățirea condițiilor din căminele studențești, după incendiul izbucnit în Căminul 17.
Proiectul calendarului pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2027-2028 a fost publicat în consultare publică. Părinții ar urma să completeze și să depună cererile în perioada 31 martie - 23 aprilie 2027.
Manualele de clasa a IX-a au aprobate doar pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte materii se așteaptă soluționarea contestațiilor. În cazul elevilor de clasa a X-a, manualele vor ajunge în licee până la finalul lui august 2027.
Masterul este unic prin modul în care reunește, într-un singur parcurs academic, domenii care în mod tradițional sunt studiate separat. „Implicarea UMF «Iuliu Hațieganu» în acest joint master înseamnă și asumarea unui rol activ în dezvoltarea unor noi modele educaționale europene”, spune Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Cluj.
Candidații la examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist vor susține, pentru prima dată, proba scrisă cu subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate.