Educație

Două unități de învățământ au trecut pe SCENARIUL VERDE. Care sunt acestea?

Două unități de învățământ din Cluj au trecut la scenariul verde. Cele două școli își vor desfășura activitatea fizic.

doua-unitati-de-invatamant-au-trecut-pe-scenariul-verde-care-sunt-acestea doua-unitati-de-invatamant-au-trecut-pe-scenariul-verde-care-sunt-acestea

 

 


Colegiul Tehnic Energetic și Grădinița cu program prelungit „Micul Prinț” au trecut pe scenariul verde, potrivit ISJ Cluj. Cele două unități școlare își desfășoară activitatea fizic.

 


Grădinița cu program prelungit „Micul Prinț” a fost inițial pe scenariul galben după ce s-a înregistrat un caz de infectare cu coronavirus. Colegiul Tehnic Energetic a parcurs toate demersurile pentru a-și desfășura activitatea fizic, conducerea școlii a asigurat toate măsurile necesare acestei perioade.

Scenariile școlilor se schimbă în funcție de numărul de cazuri de coronavirus. În momentul de față avem 291 de școli preuniversitare care merg pe scenariul verde, 122 care merg pe scenariul galben și 10 unități de învățământ care merg pe scenariul roșu.


În rândul elevilor din județul Cluj au fost depistate 68 de cazuri până în prezent, iar în rândul profesorilor sunt înregistrate 21 de cazuri.

Pe ce scenarii merg școlile?

-  291  unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.


- 122 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

10 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și a elevilor la activități/lecții online.


La trei cazuri înregistrate în diferite clase, unitatea de învățământ se închide, iar elevii  vor își vor desfășura activitatea în mediul online. La un singur caz înregistrat, clasa respective își va muta activitatea în online timp de 14 zile. Decizia de a se închide o școală este influențată de mai mulți factori.

CITEȘTE ȘI:

Cum să predai cursurile online fără ca elevii să își oprească mereu camerele?

 

Rezidențiat 2020. Când va fi concursul și unde se vor depune dosarele pentru examen

 

abonare newsletter