monitorulcj.ro Menu

Educație

„Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei nu pot rezolva problema rezidenţiatului”

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei nu pot rezolva problema rezidenţiatului în contextul actual, a declarat luni ministrul interimar al Sănătăţii, Sorina Pintea.

"Ne somează public să rezolvăm problema cu rezidenţiatul (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice - n.r.). Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei nu pot rezolva această problemă. Preşedintele ar fi putut numi un ministru interimar la Educaţie", a susţinut Pintea, într-o dezbatere publică la sediul MS.

Potrivit acesteia, problema rezidenţiatului nu poate fi rezolvată de cele două ministere în contextual actual în care MEN nu are un ministru, decât "încălcând legea".

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a solicitat Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale să "clarifice" situaţia examenului de rezidenţiat şi să îl organizeze în acest an, nu anul viitor. "Considerăm că avem nevoie de stabilitate şi de responsabilitatea decidenţilor pentru a nu afecta sistemul de sănătate afectat de lipsa personalului medical plecat în număr mare în alte ţări ale Uniunii Europene, unde îşi pot dezvolta cariera într-un mod serios şi predictibil", precizează COPAC.

Aproximativ 200 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca au protestat, săptămâna trecută, faţă de amânarea examenului de rezidenţiat şi cer stabilirea unei date clare pentru acesta.

Examenul de rezidenţiat de anul acesta s-a amânat pentru data de 8 decembrie, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Examenul ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie. Amânarea a fost motivată prin faptul că la Ministerul Educaţiei nu a fost numit un ministru sau un ministru interimar care să semneze actele normative necesare pentru organizarea concursului.

În acest an, la rezidenţiat vor fi scoase la concurs 4.710 locuri.