Educație

Studenții UBB s-au clasat pe locul II la un concurs internațional

Echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, a câștigat premiul II al competiției „NHH International Case Competition”, desfășurată în localitatea Bergen din Norvegia, la NHH Norwegian School of Economics.

Echipa clujeană s-a calificat de pe primul loc al grupei preliminare în finala competiției, unde au câștigat premiul II al concursului, la egalitate cu echipa americană reprezentând Georgetown University din Washington DC.
Participanții la această competiție au avut sarcina de a elabora o strategie de afaceri pentru lanțul norvegian de retail Coop Norge care să contribuie la creșterea cotei de piață a companiei până în anul 2030. În cadrul etapei preliminare echipa de la FSEGA,  alcătuită din studenții Barabási Tamás (Informatică economică, anul 3), Borsos András (Finanțe și bănci, anul 3), Jakó Zsolt (Management, anul 3) și Molnár Eszter (Informatică economică, anul 3), a avut de înfruntat alte trei echipe universitare de la BI Norwegian Business School, City University Hong Kong, respectiv echipa gazdă de la NHH Norwegian School of Economics. Echipa clujeană a reușit să se claseze pe primul loc al grupei, calificându-se astfel în finala mare a competiției unde au concurat cu echipele de la University of Technology Sydney (Australia), respectiv de la Georgetown University (SUA).
Competiția a fost câștigată de echipa australiană din Sydney, iar pe locul doi, la egalitate de puncte s-au clasat echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB, respectiv echipa americană de le Georgetown University. Coordonatorii echipei clujene au fost prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel-Zoltán, respectiv lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely.

 

Etichete: concurs ubb
Ultimele Stiri
abonare newsletter