Educație

Începe sesiunea de toamnă a bacalaureatului cu examenul scris la Limba si literatura română

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 începe astăzi, 21 august, cu examenul scris la Limba și literatura română.

Sursă foto: edupedu.ro Sursă foto: edupedu.ro

Examenul de BAC a început la ora 9:00, iar candidații au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele. Peste 43.500 de absolvenți de liceu s-au înscris la a doua sesiune de Bacalaureat din anul 2019, a anunțat Ministerul Educației. Instituția a precizat că sursa datelor o reprezintă inspectoratele școlare județene și că, din totalul celor înscriși, peste 28.700 de candidați provin din promoția 2018-2019, iar peste 14.800 de candidați au terminat liceul anii trecuți.

Primele rezultate de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro pe data de 3 septembrie (până la ora 12:00). Elevii nemulțumiți de notele de la BAC vor putea, în aceeași zi, să depună contestații, între orele 12:00 și 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.


Calendar BAC 2019 Sesiunea iulie-august 2019
15 – 19 iulie 2019 Înscrierea candidaților
26 iulie 2019          Înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august 2019     Limba si literatura română – proba Ea) – examen scris
22 august 2019     Limba si literatura maternă – proba Eb) – examen scris
23 august 2019     Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
26 august 2019     Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris


27 – 28 august 2019 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29 august 2019          Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
30 august & 2 septembrie 2019 Evaluarea competențelor digitale – proba D
2 – 3 septembrie 2019 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
3 septembrie 2019        Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
3 – 6 septembrie 2019 Rezolvarea contestațiilor
7 septembrie 2019       Afișarea rezultatelor finale

abonare newsletter