Educație

BAC 2019 Liceele clujene rămân în frunte și după contestații. Încă o medie de 10 în Cluj!

După soluționarea contestațiilor, 89.215 candidați din toată țara (din cei 129.167 prezenţi) au promovat examenul de bacalaureat, în creștere de la 86.794 de candidați care au reușit inițial.

BAC 2019 Liceele clujene rămân în frunte și după soluționarea contestațiilor. Încă o medie de 10 în județul Cluj! BAC 2019 Liceele clujene rămân în frunte și după soluționarea contestațiilor. Încă o medie de 10 în județul Cluj!

Potrivit noilor date, rata de promovare la nivel național a crescut la 69%, după ce, înainte de contestații, aceasta fusese de doar 63,78%. La nivel național, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi, care nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.

Rata finală de promovare după soluționarea contestațiilor, înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019, este de 75,5%. În raport cu rezultatele inițiale (73,7%), se constată o creștere de 1,8%, transmite Ministerul Educației Naționale (MEN). De asemenea, rata de promovare a celor 16.722 de absolvenți din promoțiile anterioare este de doar 26,1%.


În urma soluționării contestațiilor, numărul mediilor de 10 a crescut la 224 (iniţial au fost înregistrate 177). De notat faptul că și în județul Cluj s-a înregistrat o nouă medie de 10 după rezolvarea contestațiilor, astfel că numărul total al celor care au luat nota maximă în Cluj a ajuns la 15. Un alt elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda a reușit să-și mărească nota, școala turdeană bifând într-un final două medii de 10.

Liceele clujene care au avut elevi cu medii de 10: Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca (4), Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca (3), Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej (3), Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda (2), Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca și Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla (câte o medie de 10).


Elevii de nota 10 ai Clujului: Simina Barna, Ana Andreea Cîrdan, Anamaria Cozoș, Andrei-Alexandru Cristea, Diana-Andrada Drăgan, Daiana Martin, Iulia Ștefania Oltean, Paul Oneț, Raluca-Maria Petrovai, Nineta Renata Pop, Ondina Maria Roman, Antonia Florina Roșu, Mihaela Rotund, Miruna Alexia Rus și Gabriel Ioan Teoc.

Clujul rămâne în continuare în fruntea învățământului românesc, înregistrând cea mai mare rată de promovabilitate și după soluționarea contestațiilor, de 86,36%.

abonare newsletter