Educație

Daniel David: „Pe măsură ce generațiile Z/Y vor ajunge să poată vota, România modernă va fi de neoprit”

Profesorul universitar clujean Daniel David a explicat de ce foarte mulți tineri au mers înspre USR în cadrul alegerilor recente.

Prorectorul pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca scrie că „albastru a colorat marile centre academice tradiționale și pentru că există acolo un număr mare de studenți/tineri, care au observat acțiunile politicului în mediul academic”. Profesorul universitar a venit cu câteva răspunsuri pe blogul său personal:

1. Bunăstarea și calitatea vieții într-o țară depind de nivelul de cunoaștere (knowledge-based society). Cu cât cultura și știința/tehnologia sunt mai avansate, cu atât țara este mai dezvoltată civilizațional și poate oferi mai multe propriilor cetățeni.

2. Cunoașterea avansată este generată mai ales în mediul academic, acum, în lume, dominant în universități (și partial în institute de cercetare, publice sau private, unele private din cadrul unor companii).


3. Țările avansate au universități de tip world-class care le asigură avantaje competitive în lumea tot mai globalizată. O universitate world-class este una care, punând cercetarea avansată în centru ei, dezvoltă: o predare modern și o relație inovativă cu societatea, astfel că nu oferă doar servicii obișnuite, ci oferă servicii de calitate crescută și/sau innovative. Mai mult, o universitate world-class combină creativ cunoașterea științifică, cu creația artistică și activitățile vocaționale, generând un output cultural complex, de interes global.

4. În România, mediul academic este ținut în zona de neperformanță, pe alocuri complet rupt de mediul academic internațional (ex. în legislație). Asta afectează negativ țara! Unii profesioniști (ex. economiști/ingineri/funcționari, etc.) pregătiți într-un astfel de mediu – mai ales în unele universități mai puțin competitive – nu vor fi foarte performanți; în consecință, uneori nu avem planuri bune de dezvoltare sau dacă reușim să avem planuri bune ajungem să nu avem resursă umană competitivă să le implementeze eficient. Tot universitățile pregătesc și profesorii care ne educă copiii; prost pregătiți, aceștia vor pregăti prost și copiii. Așadar, un mediu academic neperformant blochează o țară atât în prezent, cât și în viitor!


5. Orice modernizare a României trebuie să înceapă cu universitățile. Dacă nu înțelegem acest lucru, orice demers de modernizare a țări va fi un eșec și/sau unul lungit peste măsură.

6. Factorul politic din țară a avut grijă să împiedice dezvoltarea și diferențierea normală a universităților. Asta atât din cauza structurii colectiviste, cât și din cauza factorului politic (politicienii sunt uneori „protectori” ai unor universități locale).

7. România are nevoie de câteva universități world-class (din cele care sunt acum vizibile/cu impact internațional și/sau unele noi, gândite în „paradigmă metropolitană”), susținute în această logică de guvern/minister. Acestea vor asigura avantaje competitive țării, iar în acest fel cheltuielile cu ele se vor întoarce ca beneficii pentru țară înzecit! Unele universități pot angaja o ambiție națională, susținute de către minister. Funcția lor este să contribuie la formarea de resursă umană în domenii strategice pentru țară și să aducă produse/servicii inovative/de calitate. Apoi, unele universități trebuie să aibă o anvergură regională, susținute de minister și de instituții regionale. Acestea sunt fundamentale în a genera resursă umană de calitate și produse de calitate, în acord cu nevoile/strategiile regionale. În fine, unele universități trebuie gândite într-o logică locală, susținute de minister și de autoritățile locale. Acestea au un rol fundamental în formarea de resursă umană necesară pe plan local și în a ridica nivelul cultural al zonei.

8. Modernizarea mediului academic românesc nu este tributară unor politici de stânga sau de dreapta. Ambele ideologii politice (inclusiv cele de centru) au mecanisme care să asigure un mediul academic sănătos, mai ales dacă le respectă autonomia academică și se uită doar ca prin politicile proprii să încurajeze ancorarea universităților românești în practici academice internaționale. Din păcate, la atacurile recente ale ministrilor propuși de PSD asupra marilor universități am fost lăsați baltă de restul spectrului politic și de alte instituții de la care am așteptat suport (măcar moral). Asta poate pentru că mulți au avut de protejat universități locale, iar alții au fost chiar convinși (oare cum și de ce…?) că marile universități vor un monopol pe care nu-l merită!


9. Sigur, albastru a colorat marile centrele academice tradiționale și pentru că există acolo un număr mare de studenți/tineri, care au observat acțiunile politicului în mediul academic. În 2015 spuneam în psihologia românilor ca România are un profil psihocultural vechi, încă dominant (dar nu cu o majoritate confortabilă), dar profilul psihocultural modern devine tot mai puternic, iar pe măsura ce generațiile Z/Y vor ajunge să poată vota și/sau să fie influente social, România modernă va fi de neoprit. Am mai spus că diaspora, mai obișnuită cu profiluri psihoculturale moderne, va fi un factor catalizator al schimbării țării în acest sens. Prin România modernă nu înțeleg una colorată politic de un anumit partid, ci una ancorată în valori/norme/practici europene. Partidele politice care nu înțeleg asta vor deveni marginale.

10. Eu cred că ne-a trecut glonțul pe lângă ureche! Mi-ar plăcea ca tot spectrul politic să înțeleagă ceva din asta. Tinerii români vor să fie europeni și vor să construiască/să trăiască într-o Românie modernă, congruentă cu spațiul vestic. Această ambiție nu are în sine culoare/orientare politică. Dar partidele care înțeleg asta și se comportă ca atare vor fi câștigătoare (acum au fost astfel mai ales PNL și USR-PLUS), iar cele care se opun vor fi pierzătoare (acum a fost astfel mai ales PSD). Universitățile adevărate nu pot fi prizoniere ale politicului, iar dacă politicului îi pasă de țară trebuie să asigure autonomia universităților, finanțarea adecvată a acestora, iar în ceea ce privește controlul să se asigure doar că practicile universităților românești sunt după cele mai bune practici internaționale (acum au înțeles asta ca mesaj mai ales USR-PLUS, dar ne-ar plăcea să înțeleaga asta tot spectrul politic!).


11. În final, repunctez că orice modernizare a României trebuie să înceapă cu universitățile! Dar nu în “modernizări originale”, ci prin modele care ne ancorează în lumea civilizată. Dacă nu înțelegem acest lucru, orice demers de modernizare a țări va fi un eșec și/sau unul lungit peste măsură.

Etichete: alegeri daniel david
abonare newsletter