monitorulcj.ro Menu

Educație

Ministrul Educației: „Nu intenţionez scoaterea Geografiei dintre disciplinele pentru examenul de BAC”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat marţi, la Târgu Mureş, că nu se intenţionează scoaterea Geografiei dintre disciplinele pentru examenul de Bacalaureat.

"Săptămâna trecută am fost la Deva şi la Turnu-Severin, azi sunt la Târgu Mureş, iar vineri voi fi la Suceava, deci cam circul în toată ţara. Dar pentru că la un moment dat a apărut ideea ca Geografia ar fi o disciplina care, în intenţia mea, s-ar scoate de la examenul de Bacalaureat, am vrut să fie semnalul foarte clar: nu intenţionez acest lucru şi aceea era doar o schiţă de dezbatere publică, nu o decizie. Ca urmare, şi acesta a fost un argument, dacă vreţi", a declarat Ecaterina Andronescu, prezentă la deschiderea Olimpiadei Naţionale de Geografie pentru clasele VIII-XII.

În cadrul festivităţii de deschidere a ediţiei cu numărul 39 a Olimpiadei Naţionale de Geografie, la care participă 356 de elevi din clasele VIII-XII, ministrul Educaţiei Naţionale a arătat că Geografia este una dintre cele mai generoase ştiinţe şi că elevii olimpici merită toată aprecierea, alături de profesorii şi părinţii lor.

"Geografia este, fără îndoială, una dintre cele mai generoase ştiinţe, care au împărţit cu alte ştiinţe preocupările pentru a înţelege lume în care trăim, pentru a înţelege pământul pe care ne desfăşurăm existenţa, neamurile de pe acest pământ, cum s-au aşezat în partea geografică a pământului, pentru a înţelege cum a evoluat. Pământul este viu, se transformă sub ochii noştri, iar voi, dragi elevi, aţi ales acest domeniu, unul extrem de important (...). Să îi aplaudăm pe profesorii şi părinţii voştri care au născut în sufletul vostru Geografia. Meritaţi din totul sufletul felicitări, că aţi înţeles că nimic nu se poate să însemne performanţă fără eforturile zilnice, care, pas cu pas, vă urcă pe cele mai înalte trepte ale performanţei, în încercarea de a vă dovedi, prin competiţia care se desfăşoară la Târgu Mureş, că performanţa este posibilă şi vă este la îndemână", a afirmat ministrul.

Ecaterina Andronescu şi-a exprimat speranţa ca toţii tinerii care au ajuns la Olimpiada Naţională de Geografie să rămână în ţară şi să devină profesori, pentru a forma noi generaţii de olimpici.