Educație

În topul credincioșilor. Românii sunt în fruntea europenilor cu frică de Dumnezeu

Europa se împarte în două atunci când vine vorba de credința în Dumnezeu. În timp ce oamenii din Europa Centrală și de Est cred cu tărie în existența Atotputernicului, procentul vest-europenilor care pun preț pe religie este significant mai scăzut.

Potrivit studiului întocmit de Pew Research Center din Washington, țările din fostul bloc comunist sunt în fruntea listei țărilor ai căror cetățeni cred în Dumnezeu cu siguranță absolută. 95% dintre românii intervievați s-au declarat creștini, 64% dintre aceștia declarând „credință absolută”. De asemenea, 30% cred în Dumnezeu mai mult sau mai puțin, în timp ce doar 4% neagă existența lui Dumnezeu, conform euronews.com.

În timp ce în clasamentul respectiv România este depășită doar de Armenia (79%), Georgia (73%) și Bosnia și Herțegovina (66%), țara noastră este pe prima poziție la acest capitol printre țările din Uniunea Europeană. Dintre statele central- și est-europene, doar Ungaria (59%), Estonia (44%) și Cehia (29%) sunt excepțiile în cazul cărora doar mai puțin de două treimi din populație crede în Dumnezeu. În comparație, Franța (11%), Elveția (11%) și Germania (10%) sunt țările în care oamenii sunt cel mai puțin siguri că există un Dumnezeu.


Poziția bisericii îndepărtează oamenii de religie

Respondenții din țările vestice susțin că au renunțat la convingerile religioase din copilărie odată cu trecerea anilor. Mulți spun că s-au separat de religie din cauza poziției bisericii în chestiuni sociale, cum ar fi homosexualitatea sau avorturile. La nivelul Europei, majoritatea populației afirmă că religia și statul trebuie să rămână separate. Acest punct de vedere e mai răspândit în Vest, în timp ce în câteva state central- și est-europene părerile sunt împărțite. 46% dintre români au declarat că Guvernul României ar trebui să promoveze valorile și credințele religioase.

Studiul mai arată și că cel puțin jumătate din adulții din România consideră religia ca fiind foarte importantă în viața lor, comparativ cu aproximativ numai 10% în Franța, Germania și Regatul Unit. Totodată, statele în care cei mai mulți cetățeni au recunoscut deschis că nu cred în Dumnezeu sunt Cehia (66%), Suedia (60%), Belgia (54%) și Olanda (53%).


Studiul a fost întocmit în urma unei serii de sondaje efectuate de americanii de la Pew Research Center în perioada 2015-2017, pe un grup de circa 56.000 de europeni cu vârsta de minim 18 ani din 34 de țări din Europa Centrală, de Vest și de Est.

abonare newsletter