Educație
Candidează Ioan Aurel Pop la președinția României? "Relele pe care le trăim azi se datorează corupției și dorinței de parvenire”
Ioan-Aurel Pop, istoric, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și președinte al Academiei Române, vorbește într-un interviu despre zvonul privind o posibilă candidatură la președinția României, despre acuzațiile de colaborator al Securității și despre veșnicele „răni” nevindecate ale tranziției post-decembriste românești.
Întrebat dacă este interesat de politică și despre o posibilă candidatură la funcția de președinte al României, Ioan-Aurel Pop: spune că “nu m-am implicat în politică după 1989 și nici nu am de gând”.
“Mai mult, nu am acceptat decât funcții profesionale și nici pe acelea prin numire de către anumite foruri de conducere politică, ci prin alegere ori prin concurs. Am fost 4 ani profesor de liceu, am urmat apoi toate treptele universitare, de la asistent la profesor, fără să sar vreuna, deși era permis. Am fost primul rector al UBB «ales de mase», fiind votat de cadrele didactice, de cercetători și de reprezentanții studenților, adică de aproape 2000 de oameni (anterior, rectorii erau aleși de Senat, adică de circa 100 de membri). La Academie, am fost ales de Adunarea Generală a membrilor etc. Nu am acceptat funcții politice prin numire, fiindcă am avut mereu în minte cel puțin două lucruri: legitimitatea (care înseamnă mult mai mult decât legalitatea) și expertiza. Sunt funcții pe lumea asta, pe care – oricât de ispititoare ar fi ele – nu le putem îndeplini, fiindcă nu avem pregătirea necesară, nu avem experiența necesară, nu avem carisma potrivită. Și apoi este mult mai bine să ne ocupăm fiecare de domeniul nostru, în care ne-am instruit și pe care îl putem stăpâni bine”, a spus Pop, citat de evz.ro.
Ioan Aurel Pop a vorbit și despre atacurile privind colaborarea sa cu Securitatea și motivele care au stat la baza acelui articol.
“Există motive generale și motive particulare. Prima tendință a unor cercuri din România, atunci când cineva ocupă o funcție destul de importantă, este să-i scotocească viața publică și privată, să-i caute antecedentele, uneori cu o înverșunare demnă de Inchiziția de odinioară sau de organele secrete ale regimului de dictatură comunistă. Mai este și Academia la mijloc: mulți privesc instituția cu invidie și gelozie, o consideră o relicvă din vremuri revolute, o pândesc ca să o compromită. E vorba și de unii care ar vrea să ajungă în ea, ca membri, și nu pot. Motivele particulare sunt și ele de două categorii: prima categorie se referă la atitudinea mea de implicare civică, pe linia națională; etichetarea drept naționalist s-a produs în anumite cercuri interesate; a doua categorie de motive particulare are în vedere relațiile mele, ca individ, cu anumite persoane, personalități și instituții, care vor să fie sau sunt purtătoare de opinie în România și pe care eu le-am deranjat; nu am ezitat să-mi spun părerea, în scris ori prin viu grai, când am constatat poziții excentrice, antinaționale, denigrări la adresa poporului român, atitudini de superioritate, intoleranță, deopotrivă în tratarea trecutului și a prezentului acestei țări; dintre acești a toate știutori fac parte «boierii minții», cei care vor să monopolizeze gustul estetic și conduita etică a intelectualilor români, cei care exprimă dispreț voalat față de anumite valori provinciale, inclusiv față de transilvăneni, cei care impun, cu aroganță adesea, felul de a vedea lumea, politica, globalizarea și, evident, România. Cred că ne-am luptat destul pentru pluralism încât să nu cedăm acum, cu niciun preț, noilor «dictate», «dictaturi», «direcții»”, mai spune rectorul UBB.
Întrebat cum se vede Academia Română din fotoliul de președinte, Ioan Aurel Pop a precizat : “Academia Română are un loc special între instituțiile României, pentru că ea a făurit România. Academia a realizat unirea intelectualilor de vază din toate provinciile românești și prin această elită s-a putut realiza Marea Unire. Forța instituției a fost serios subminată în perioada 1948-1989, când proprietățile i-au fost confiscate, când o parte dintre academicieni au fost excluși și încarcerați. Unii dintre ei au murit în închisori, alții au sfârșit în condiții precare și chiar mizere, acuzați că ar fi fost «burghezi», «trădători» și «colaboratori ai imperialiștilor»”.
Citiți continuarea interviului aici.
Ioan Aurel Pop, rector Universitatea Babeș-Bolyai
“Cred că multe dintre relele pe care le trăim azi, în România, se datorează orgoliului nemăsurat, dorinței nejustificate de funcții și de putere, diferenței majore dintre nivelul de pregătire și exigențele funcției etc. Toate astea, firește, se adaugă corupției, necinstei, dorinței de parvenire care-i animă pe unii dintre liderii noștri. Consider că această poziție a mea este ponderată, pe linia unui echilibru de viață de care încerc să mă apropii mereu, dar, cum vedeți, și așa îi deranjez pe unii dintre veghetorii noii ordini publice”
