monitorulcj.ro Menu

Educație

“Festivalul Altfel” dedică weekendul sportului şi creativităţii

“Festivalului Altfel” organizează sâmbătă, la Baza Sportivă, o serie de activităţi dedicate sportului. De asemenea, duminică în zona Casino-ului se vor desfăşura câteva ateliere de creativitate și energie în familie, ateliere de parenting şi va avea loc un spectacol de teatru de păpuși

“Festivalul Altfel” dedică weekendul sportului şi creativităţii

“Fie că au ales să picteze, să fie în postura de lideri, să se racordeze la provocările cibernetice sau să se ocupe de folclor, sunt cu toții câștigători, în primul rând pentru că ei au ales ce doresc să învețe astăzi, apoi pentru că au la dispoziție un perimetru de învățare altfel și oameni altfel, care provin din varii domenii și sunt extrem de dedicați muncii lor”, spun organizatorii.  

Vă reamintim, cea de-a treia ediție a Festivalului Altfel, eveniment dedicat educației non-formale, are loc în perioada 18-23 mai la Cluj-Napoca.

Festivalul se desfășoară în centrul orașului Cluj-Napoca, în următoarele locații: Casa de Cultură a Studenților, Casino, Parcul Central, Bastionul Croitorilor și în baza sportivă din Gheorgheni și este organizat de Asociația „Mânuțe Pricepute”

În cadrul Festivalului, copiii de la grădiniță până la liceu, împreună cu profesorii şi părinții, vor putea participa la cca 180 de ateliere. Accesul este gratuit, pe bază de rezervare pe site-ul www.festivalulaltfel.ro.

”Prin Festivalul Altfel vrem să ne învățăm copiii încă de pe băncile școlii nu doar teorie, ci și cum pot aplica în practică cunoștințele teoretice dobândite la școală sau grădiniță. Credem cu tărie că școala și implicit sistemul de învățământ românesc au nevoie de alternative viabile de învățare experimentală. Acesta este motivul pentru care facem acest Festival Altfel”, precizează Carmen Deac reprezentant Asociația Mânuțe Pricepute, organizatorul festivalului