monitorulcj.ro Menu

Educație

Documentar realizat de copii într-un proiect de educaţie prin film

Câteva zeci de copii provenind din familii defavorizate din Cojocna au participat pe parcursul ultimelor zece luni la un proiect în cadrul căruia au învăţat să lucreze cu aparatură de film şi au realizat un documentar despre localitatea lor.

„Ideea acestui proiect a venit din dorinţa de a-i ajuta pe copiii care nu au foarte multe oportunităţi de cunoaştere şi dezvoltare în mediul actual în care trăiesc. Proiectul a propus o abordare diferită, adresându-se copiilor, care sunt o categorie socială mai susceptibilă în a accepta schimbarea. (...) Prin acest proiect încercăm să convingem că educaţia prin intermediul media nu mai poate fi ignorată, nu mai poţi opri tehnologia în niciun fel. În plus, ea îţi dă şansa să descoperi alte culturi”, a spus Oana Giurgiu, managerul proiectului.

Potrivit managerului proiectului, evenimentul intitulat „Regizăm viitorul” a fost realizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul unor ONG-uri. Prin derularea proiectului, peste 100 de copii cu vârste între 7 şi 14 ani au avut ocazia de a lucra cu aparatură şi cu profesionişti din domeniul media pentru realizarea unui documentar, aceştia participând şi la alte activităţi oferite în cadrul unor vizite la Cluj, dar şi prin organizarea unor ateliere la ei acasă.

Educaţie vizuală într-un mod inedit

Ea a afirmat că în cele zece luni de proiect au fost însumate 160 de ore de educaţie, cele mai multe structurate în circa 80 de ateliere organizate.

„Una dintre cele mai interesante experienţe care le-au fost oferite copiilor a fost cea în care au fost duşi la film. Mulţi dintre ei au intrat atunci pentru prima oară într-un cinematograf, dar pe lângă vizionarea filmului au putut vedea cum arată cabina de proiecţie şi cum ajunge imaginea pe ecran. Dincolo de cunoştinţele acumulate sau de faptul că au învăţat cum să îşi gestioneze ideile, atunci când ele vin în contradicţie cu ale celorlalţi membri ai grupului, copii au realizat împreună şi un film documentar”, a mai precizat Oana Giurgiu.

Cei mici au filmat cu aparate go-pro

Pentru realizarea documentarului, copiii au folosit aparate go-pro care permit realizarea unui cadru stabil chiar şi atunci când cel care filmează nu este foarte experimentat, au fost actori, regizori şi sunetişti în propria peliculă. Ei au fost în permanenţă asistaţi, iar montajul a fost realizat de profesionişti din domeniu. Filmul are o durată de 25 de minute şi poate fi încadrat la categoria documentar etnografic şi prezintă, prin ochii copiilor, localitatea Cojocna.

Echipa care s-a ocupa de implementarea proiectului doreşte să realizeze acţiuni similare şi în alte localităţi.