monitorulcj.ro Menu

Educație

Elevii de nota 10 au fost premiaţi cu bani de la Consiliul Judeţean Cluj - FOTO

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a premiat elevii care au obţinut media 10,00 la admiterea în clasa a IX-a, precum şi pe eleva care a obţinut media 10,00 în urma probelor susţinute în cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2015.

 „Doresc în primul rând să vă felicit pe voi, pe elevi, dar şi pe profesori şi părinţi pentru că aţi adus Clujul în fruntea ţării. Prin efortul vostru, prin răbdare şi sacrificiu, aţi făcut posibil acest lucru. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj vă asigur de tot sprijinul şi susţinerea a tot ceea ce faceţi şi veţi face în viitor pentru binele judeţului nostru. Da, avem nişte copii extraordinari, iar asta se datorează atât lor personal, cât şi profesorilor şi directorilor şcolilor în care şi-au desfăşurat activitatea şcolară, părinţilor şi prietenilor care i-au susţinut şi împins spre performanţă. Iată de ce Consiliul Judeţean Cluj a ales, ca şi-n ceilalţi ani, să investească în aceşti elevi merituoşi, şi să le ofere un imbold acestor creiere pe care le dorim, din tot sufletul, să rămână la noi în judeţ”, a declarat Mihai Seplecan.

Alături de diplomele de excelenţă, în cadrul ceremoniei de vineri, copiii au primit şi o sumă de bani, în cuantum de 1.500 lei/elev pentru cei 15 elevi care au obţinut media 10,00 la admiterea în clasa a IX-a, respectiv suma de 3.000 lei pentru eleva care a obţinut media 10,00 la examenul de Bacalaureat.

Totodată, Consiliul Judeţean Cluj va continua această iniţiativă de a susţine învăţământul clujean, prin premierea celor peste 400 de elevi şi profesori care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2014-2015. Astfel, în data de 22 şi 24 septembrie 2015, vor avea loc două festivităţi de premiere, la Universitatea Babeş-Bolyai şi la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.